Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mita

Medicii nu vor mai avea statut de funcționari publici sau echivalentul acestora și nu vor mai putea fi acuzați de luare de mită, decizia urmând să intre în vigoare până la sfârșitul anului, a declarat pentru NewsIn, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae.

"În momentul de față sunt două variante. Fie se va da o ordonanță de urgență cu un articol special, fie va fi o anexă care completează legea actuală care să specifice că medicul în exercitarea profesiei nu este funcționar public sau echivalentul acestuia", a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Potrivit președintelui CMR, după schimbarea statutului, medicul va putea avea independență profesională, nu va mai putea fi acuzat de luare de mită și își va putea stabili propriul onorariu.

Vasile Astărăstoae a mai precizat că autoritățile iau în calcul și creșterea salariilor medicilor rezidenți. "Vom avea o întâlnire cu Ministerul de Finanțe și vom stabili exact care este suma pe care o pot aloca pentru creșterea salariilor medicilor rezidenți. Noi am cerut ca salariul unui medic rezident să fie de trei ori salariul mediu pe economie, însă acest lucru să se întâmple pe parcursul unui an, un an și jumătate. În primă fază dorim o creștere semnificativă a salariului rezidenților", a adăugat prof. dr. Astărăstoae.

Deși s-a încetățenit practica de a ”da ceva doctorului”, în ultima perioadă au fost semnalate mai multe cazuri de luare de mită în spitalele românești.Cel mai recent caz este cel al unui doctor clujean, care a cerut bani de la părinții unui copil care urma să fie operat. Polițiștii clujeni l-au prins în flagrant pe doctorul Ioan Dobrescu în timp ce primea mită de la părinții copilului. Banii care au fost oferiți ca mită fuseseră marcați înainte de către polițiști.

În urmă cu mai bine de două luni, cotidianul "The Independent" publica un material despre situația secției de chirurgie cardiacă pediatrică a spitalului "Marie Curie" din București. Publicația trăgea un semnal de alarmă, spunând că, deși secția este dotată cu aparatură de ultimă generație, nimeni nu se încumetă să se angajeze aici, pentru că șeful centrului, doctorul Cătălin Cîrstoveanu, este împotriva șpăgii.

Pe de altă parte, majorarea salariilor rezidenților ar putea diminua fenomenul șpăgii în spitale și opri exodul absolvenților de medicină. O asemenea măsură ar putea încuraja tinerii doctori să rămână în țară, având în vedere că un studiu recent plasează România pe penultimul loc într-o ierarhie a țărilor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de doctori pe cap de locuitor. Sursa: adevărul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mita
DorohoiNews.ro, 09-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.06.2012 la 13:03

La Dorohoi ori ca dai spaga ori nu tot dai coltu

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro