Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

dureri dentare

Dacă ai dinţii sensibili la agresiunea alimentelor reci, fierbinţi, dulci şi acide înseamnă că ai nevoie de paste de dinţi îmbogăţite cu arginină ori cu hidroxiapatită care să protejeze dinţii.

Sensibilitatea dentară se manifestă sub forma unei dureri ascuţite care apare la contactul dinţilor cu alimente reci, fierbinți, acide ori dulci. Dinţii devin sensibili atunci când, din diferite motive, smalţul este îndepărtat, iar dentina (conţine canaliculi prin care trec terminaţii nervoase) nu mai este protejată.

Care sunt cauzele
Periajul agresiv al dinţilor, care poate uza stratul de smalţ (tartrul se depune la marginea gingiei), cariile dentare netratate la timp, retragerea gingiilor şi expunerea rădăcinii dintelui (apare boala parodontală) se numără printre cele mai frecvente cauze. De asemenea, la sensibilitate dentară sunt predispuse persoanele care prezintă plombe dentare vechi fisurate sau neadaptate marginal, precum şi cele care consumă frecvent alimente acide (de exemplu, citrice).

Cum se tratează
Dacă te confrunţi cu o astfel de problemă, este bine să nu întârzii  vizita la stomatolog. În principiu, la interval de una-două săptămâni, va trebui să vii la dentist pentru aplicarea de geluri speciale desensibilizante.

De asemenea, există câteva recomandări speciale privind modul de îngrijire a dinţilor acasă. În primul rând, periajul se va face blând, cu ajutorul unei periuţe de dinţi cu perii moi. În plus, pasta de dinţi trebuie să fie special concepută pentru dinţii sensibili.

Pe ce paste de dinţi poţi miza
În prezent, pe piaţa din România, se comercializează o pastă de dinţi care are în compoziţie hidroxiapatită, un mineral care, în mod normal, se găseşte în structura dinţilor. Substanţa se depune în canalele expuse ale dentinei şi astfel împiedică stimulii termici să ajungă la nivelul nervilor. Tot în compoziţia acestei paste de dinţi se găseşte citrat de potasiu, o substanţă care are rolul de a calma durerea. Cele două substanţe, esenţiale în combaterea sensibilităţii dentare, sunt încorporate în pasta de dinţi Signal Sensitive Expert Extra Soft. Preţ: 16 lei.

Eficiente sunt şi pastele care încorporează arginina (un component natural al salivei). Potrivit specialiștilor, moleculele de arginină ajută la formarea unui strat mineral bogat în calciu pe suprafaţa dinţilor care blochează transmiterea stimulilor ce activează terminaţiile nervoase.

O pastă de dinţi bogată în arginină este cea de la Colgate Sensitive Pro-Relief Whitening care calmează durerea în numai câteva minute şi, în plus, are efect de albire a dinţilor. Preţ: 25 lei.

Rezultate bune se pot obţine şi cu ajutorul pastei Lacalut Brilliant White Sensitive, creată special pentru persoanele cu sensibilitate sporită a dinţilor. Pasta are un grad mic de abraziune şi protejează împotriva bolii parodontale şi a afecţiunilor gingivale, având şi acţiune anticarie. Preţ: 31 lei.

De asemenea, de ajutor îţi poate fi pasta de dinţi Blend-A-Med Pro Expert Gums Protection, care accelerează procesul de remineralizare şi combate problemele gingivale. Preţ: 23 lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

dureri dentare
DorohoiNews.ro, 06-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro