Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DAS_Dorohoi

Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi aduce la cunoştinţă că pot beneficia de anumite prestaţii sociale, familiile care:
·    au venituri reduse pe membru de familie,                       
·    nu deţin autoturism cu vechime mai mică de 10 ani,                         
·    nu deţin teren agricol intravilan în suprafaţă mai mare de 1000 mp,
        
Astfel, în condiţiile prevăzute prin Legea 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare, venitul minim garantat se asigura prin acordarea ajutorului social lunar.
      
Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local.

Prin persoană aptă de muncă se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
·    are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare;   
·    nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege;
·    are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii
       
Deasemeni vă informăm că în urma aprobării Legii nr. 166/2012 şi a H.G. 1291/18.12.2012 au apărut unele modificări privind acordarea alocaţiei de susţinere şi verificarea periodică a condiţiilor de acordare a acestor beneficii. Astfel:     
Declaraţiile pe propria răspundere se depun din 3 în 3 luni;     
La calculul veniturilor nu se mai iau în calcul, bugetele complementare pentru persoanele cu handicap şi alocaţia pentru susţinerea familiei;      
Privitor la familiile care au restanţe la plata impozitelor pe terenuri, clădiri şi mijloace de transport la 31 ianuarie, în cazul în care nu achită aceste datorii până la 31 martie, drepturile vor fi suspendate începând cu 1 aprilie, (exceptie persoanele singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii). Dacă datoriile sunt plătite în termen de cinci luni, se reia plata beneficiilor, inclusiv pentru lunile de suspendare din cauza datoriilor. În caz contrar dosarul va fi încetat.
      
Pentru relaţii suplimentare, familiile sau persoanele singure care au venituri reduse se pot adresa Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, str. D. Furtună nr. 14,  tel.0231 /617813 int.18.
 
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DAS_Dorohoi
DorohoiNews.ro, 29-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro