Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

asociatia clara

În cadrul proiectului „+ FEMINA”, vineri 13 iunie începând cu orele 11:00, a avut loc o conferință de presă, eveniment care s-a desfășurat la Restaurantul Splendid, Municipiul Dorohoi.

Proiectul „+ FEMINA” este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale” - Domeniul major de intervenţie 6.3 „Promovarea egalității de șanse pe piața muncii” şi este implementat de către Fundaţia Corona Iaşi în parteneriat cu Asociația CLARA din Dorohoi.

Prin activitățile desfășurate, proiectul își propune să contribuie la prevenirea discriminării de gen pe piața muncii din județele Iași si Botoșani, în scopul asigurării accesului egal la ocupare și dezvoltare profesională a femeilor și grupurilor vulnerabile și al promovării principiilor incluziunii sociale și ale egalității de șanse.

Ȋn cadrul proiectului vor fi implementate două tipuri de programe de servicii:

·    Programul de formare „+Femina” - include servicii de evaluare și formare profesională de care vor beneficia gratuit minim 350 de femei, inclusiv din grupurile vulnerabile, din județele Iași și Botoșani. Oferta de instruire include 12 programe de formare profesională adaptate cerințelor pieții.
·    Programul de informare și formare „Şanse Egale” - include servicii de informare și formare în tematica egalităţii de șanse și gen pe piaţa muncii de care vor beneficia gratuit minim 20 experţi mass media și 80 angajaţi ai autorităţilor publice locale și centrale din cele două judeţe.

Prin acţiunile propuse proiectul contribuie pe termen lung la crearea și consolidarea unei culturi inclusive cu repercusiuni directe asupra accesului și menţinerii femeilor pe piaţa muncii din aria de acţiune a proiectului.

Perioada de derulare a proiectului este de 18 de luni: 16 aprilie 2014 – 15 octombrie 2015.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

asociatia clara
DorohoiNews.ro, 14-06-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de familiile domnilor profesori ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborant Daniela Angheluș ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală, etajul trei, utilată complet Nr de ...

Închiriere apartament cu 2 camere

Închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez apartament cu 2 camere parțial mobilat cu centrală, aer condiționat, rulouri exterioare ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro