Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

IHTIS la ceas aniversar51

Manifestarea responsabilităţii sociale – scopul proiectului IHTIS din acest an – înseamnă acţiune, înseamnă implicare şi m-am bucurat să descopăr că toţi cei care ne-au susţinut în mod constant în ultimii ani – au fost şi azi, 26 iulie, de faţă.

Mărturisesc că, pregătind evenimentul am conştientizat de ce mereu trebuie să ţin ştacheta ridicată extrem de sus: din respect şi recunostinţă faţă de PARTENERII şi VOLUNTARII IHTIS. Proiectele Asociaţiei IHTIS şi rezultatele obţinute NU s-au realizat cu fonduri ci, cu OAMENI. Rezultatele IHTIS au fost comparate la nivel naţional cu proiecte derulate cu bugete de sute de mii de euro. Cele 10 Diplome obţinute de IHTIS, certifică faptul că NU banii sunt importanţi în soluţionarea cazurilor sociale ci, mai ales, disponibilitatea cu care s-a putut implica fiecare în eliminarea obstacolelor existente. Prin Campaniile IHTIS a fost demontat de multe ori, înverşunatul “NU SE POATE”. Ceea ce “NU TREBUIE SĂ SE POATĂ” este încălcarea bunei rânduieli sociale, indiferent de împrejurare. În orice mic proiect a stat ascuns un sacrificiu major, nepovestit şi neştiut. Forţa din spatele realizărilor IHTIS a fost simţită în exterior, întrucât am auzit de foarte multe ori întrebarea: “Cine se ascunde în spatele Asociaţiei?”.

Astăzi răspundem împreună acestei întrebări, cu precizarea că: niciodată, nimeni nu a stat “în spatele Asociaţiei IHTIS” ci, cu toţii am stat mereu ÎN FAŢĂ, conştientizând problemele sociale semnalate de grupurile vulnerabile şi punând umărul la rezolvarea lor.

În zi aniversară – simbolul preţuirii noastre a fost acordat tuturor participanţilor pentru voluntariatul investit, pentru acordul de a ne fi parteneri, pentru onoarea de a-i avea de fiecare dată alături. Pe cei care, din întemeiate pricini, au lipsit ieri din mijlocul nostru îi asigurăm că, pe diferite căi, vor intra în posesia Diplomei şi Cupei aniversare a Asociaţiei IHTIS. (Mihaela Mihaescu)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

IHTIS la ceas aniversar51IHTIS la ceas aniversar01IHTIS la ceas aniversar02IHTIS la ceas aniversar04IHTIS la ceas aniversar05IHTIS la ceas aniversar06IHTIS la ceas aniversar07IHTIS la ceas aniversar09IHTIS la ceas aniversar08IHTIS la ceas aniversar10IHTIS la ceas aniversar11IHTIS la ceas aniversar12IHTIS la ceas aniversar13IHTIS la ceas aniversar14IHTIS la ceas aniversar15IHTIS la ceas aniversar16IHTIS la ceas aniversar17IHTIS la ceas aniversar18IHTIS la ceas aniversar19IHTIS la ceas aniversar20IHTIS la ceas aniversar21IHTIS la ceas aniversar22IHTIS la ceas aniversar23IHTIS la ceas aniversar24IHTIS la ceas aniversar25IHTIS la ceas aniversar26IHTIS la ceas aniversar27IHTIS la ceas aniversar28IHTIS la ceas aniversar29IHTIS la ceas aniversar30IHTIS la ceas aniversar31IHTIS la ceas aniversar32IHTIS la ceas aniversar33IHTIS la ceas aniversar34IHTIS la ceas aniversar35IHTIS la ceas aniversar36IHTIS la ceas aniversar37IHTIS la ceas aniversar38IHTIS la ceas aniversar39IHTIS la ceas aniversar40IHTIS la ceas aniversar41IHTIS la ceas aniversar42IHTIS la ceas aniversar43IHTIS la ceas aniversar44IHTIS la ceas aniversar45IHTIS la ceas aniversar46IHTIS la ceas aniversar47IHTIS la ceas aniversar48IHTIS la ceas aniversar49IHTIS la ceas aniversar50IHTIS la ceas aniversar52IHTIS la ceas aniversar53IHTIS la ceas aniversar54IHTIS la ceas aniversar56IHTIS la ceas aniversar55IHTIS la ceas aniversar57
DorohoiNews.ro, 28-07-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.07.2014 la 22:04

MULTUMIRI din partea copiilor de la FLOARE DE COLT(CLOPOTEII IERNII) si din partea grupului ARTIS ANIMA pentru toate clipele frumoase!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro