Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Elena Antoneac

Elena Antoneac nu a împlinit încă 3 anișori, însă viața a pus-o la mari încercări încă de la prima respirație. Bucuria pe care au trăit-o părinții la nașterea micuței a fost repede umbrită de o veste cumplită pe care au primit-o de la medici, care au diagnosticat-o pe Elena cu stenoză valvulară pulmonară şi o mulţime de alte complicaţii.

După ce a fost mai întâi internată la Iași, după care la Târgu Mureș, Elena împreună cu mama sa au mers în Germania, unde a fost operată pe cord deschis. După operație, au urmat dese controale cu fetița în București, unde medicii specialiștii i-au pus următoarele diagnostice: traspoziție de vase mari necorectată, DSV larg de 13 mm, DSA de 10 mm, stenoză pulmonară severă, anastomoză cavo-pulmonară tip Glenn. Vestea primită de la medicii români i-au bulversat foarte tare pe părinți, iar singura șansă de a trăi a rămas reîntoarcerea în Germania, pentru o intervenție chirugicală la Bad Oeynhausen – Hope for the children, care costă 1.500 de euro (inclusiv transportul și cazarea). După operație, fetița mai are nevoie de o serie de controale si analize post-operatorii, suma totală ridicându-se la 20.000 de lei.

„Trăim un coșmar, numai o mamă știe ce e în sufletul ei când copilul ei suferă. Mi-aș da și viața doar ca să știu că fetița noastră să fie bine și sănătoasă. Avem mare nevoie de ajutorul oamenilor și sperăm din tot sufletul ca soarele să răsară și în casă noastră”, declară, cu ochii plini de lacrimi, mama Elenei.

În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri, ce-o vor ajuta pe Elena să trăiască. Donațiile pot fi realizate pe platforma de donații online a Asociației, salveazaoinima.ro sau în conturile bancare deschise pe numele tatălui, Dan Antoneac.
RO68BRDE070SV30966000700 (RON),
RO30BRDE070SV36526800700 (EURO),
RO21BRDE070SV3652980700 (USD),

„După finalizarea cu succes a ultimelor două campanii, pe care l-am avut chiar la început de an cu micuții Eduard Suditu și Andrei Grigoras - reușind într-un timp record să strângem banii pentru ambele cazuri - ne dorim din toată inima s-o ajutăm pe această minunată fetiță. Am ținut-o în brațe, mi-a zâmbit din clipa în care am intrat pe ușa lor până am plecat și mi-a mărturisit că dorința ei cea mai mare este să-și vadă părinții fericiți, să nu-i mai vadă triști. Apelez la sensibilitatea românilor și la dorința lor de a ajuta!”,
declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Elena Antoneac
DorohoiNews.ro, 19-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro