Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gabriel Voinea1

Gabriel Voinea, în vârstă de numai 6 ani, nu se poate bucura cum se cuvine de copilărie întrucât nu poate vorbi și nici auzi ce spun părinții și prietenii. Încă de la naștere, băiatul a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă.   

Micuțul familiei Voinea a beneficiat în 2013 de un implant cohlear unilateral decontat de CASMB, cu ajutorul unui program national al Ministerului Sănătății, însă costul pentru al doilea implant va trebui suportat de părinți. În cadrul campaniei umanitare “Ajută-mă să vorbesc, să cânt, să aud”, până la ora actuală s-au strâns 19.000 de euro, din suma totală de 25.000 de euro, necesară pentru implantul cohlear. În data de 30 ianuarie a.c., s-a plătit avansul pentru implantul cohlear, iar operația se va efectua la Institutul ORL din București.
   
“Practic îi permite să audă în limite normale, adică să-și dezvolte vorbirea, pronunția să fie corectă, să nu mai aibă acele tonalități ale hipoacuzicilor, deci îi poate asigura o integrare normală socio-profesională ulterioară. Depinde mult și de copilul în sine, de susținerea familiei, de câte ședințe de logopedie se fac săptămânal, familia lui Gabi îl susține foarte mult, deci ne putem aștepta ca în decurs de 2-3 ani să-i ajungă din urmă pe cei de vârsta lui”, declară audiologul Anca Modan.
   
“Mi-am dat seama că nu reacționa când îl strigam. Am mers la neuropsihiatru, i s-a făcut șase luni de tratament pentru ADHD, întârziere în dezvoltarea limbajului, eu am considerat că nu are nicio treabă cu acest diagnostic și am mers pentru a i se efectua teste de auz. Ni s-a dat verdictul că are hipoacuzie profundă bilaterală, nervul auditiv și cohleea nu s-au dezvoltat suficient. Noi vrem să i-l facem și pe al doilea implant să-l integrăm într-o școală normal”, este strigătul de ajutor al mamei.
   
Pentru al doilea implant cohlear, Gabriel Voinea mai are nevoie de 6.000 de euro. Donațiile pot fi făcute online, pe platforma Asociației “Salvează o inimă” - https://salveazaoinima.ro/campaigns/gabriel-voinea/ sau prin transfer bancar în conturile deschise pe numele tatălui, Ilie Voinea: RO97RZBR0000060016712911   (RON) și RO86RZBR0000060016712915   (EURO).
 
“Este o luptă grea pe care am început-o anul trecut și, grație bunăvoinței oamenilor, am reușit să strângem o mare parte din banii necesari pentru implant. Este o șansă extraordinară pe care i-o putem acorda acestui minunat copil pentru a se integra, așa cum trebuie, în societate”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

Potrivit specialiştilor, implantul cohlear este un dispozitiv electronic care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase. Operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Succesul implantării depinde de vârsta la care se realizează operaţia, de gradul de surditate, de performanţa implantului şi de terapie. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.       

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gabriel Voinea1Gabriel Voinea
DorohoiNews.ro, 03-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, an 2008. Mașina arată și funcționează bine. Număr telefon: 0740078226/ ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Se vinde apartament 3 camere, 64 m2, foarte spațios, decomandat, cărămidă, parter, nerenovat, acte ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro