Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pactul pentru TINEri_Dorohoi

Forumul Tinerilor din România lansează Pactul pentru TINEri, coaliție de organizații care susțin modificarea și aplicarea Legii Tinerilor (350 / 2006).

Constituția României, la articolul 49, alineatul (5), stabilește clar rolul tinerilor în societate, legislația națională trebuind să susțină și să ajute la implementarea acestuia: “Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării”.

În contextul adoptării de către Guvernul României a documentului programatic „Strategia Națională în domeniul Tineretului 2015-2020”, Forumul Tinerilor din România a considerat necesară și a inițiat o dezbatere publică referitoare la cadrul legislativ în care își desfășoară activitatea tinerii, cu scopul alinierii acestuia la legislația europeană și la nevoile reale ale celor peste aproximativ 5,5 milioane de tineri din România.

Strategia a evidențiat o serie de aspecte care converg către nevoia de actualizare a actualei Legi a Tinerilor (350 / 2006):
·    legea 350 / 2006 NU rezolvă problema inechităților sociale existente în România, discrepanța dintre sectorul de tineret din mediul rural și cel din mediul urban fiind majoră;
·    legea 350 / 2006 trebuie corelată cu principalii piloni ai Strategiei Naționale pentru Tineret (“Muncă și antreprenoriat“, “Cultură și educație non-formală”, “Sănătate, sport, recreere”, “Participare și voluntariat”), pentru a elimina dificultățile semnificative în îndeplinirea obiectivelor acesteia;
·    legea 350 / 2006 NU pune accent pe participare activă, responsabilitate civică și dialog structurat cu tinerii, în contextul în care aceste obiective se înscriu în Strategia Europa 2020;
·    legea 350 / 2006 NU răspunde nevoilor generației noastre și nu este corelată cu obiectivele și principiile europene din strategia Europa 2020 sau din Planul D pentru Democrație, Dialog și Dezbatere al Comisiei Europene.

În acest sens, în urma consultării a peste 2500 de tineri și 200 de organizații, prin Caravana Națională a Dialogului Structurat cu TINErii și Consiliul Național al Tinerilor din România, Forumul Tinerilor din România  ia atitudine și propune formarea Pactului pentru TINEri.

Scopul Pactului este de a genera o dezbatere reală în mediul public, cu privire la situația tinerilor din România, nevoile și provocările cu care se confruntă aceștia, care să genereze actualizarea Legii Tinerilor și aplicarea acesteia.

Invităm toate organizațiile de la nivel local și naționalsă devină parte a Pactului pentru TINEri, prin completarea formularului disponibil la: http://bit.ly/1Oe6X9j.

Forumul Tinerilor din România reprezintă platforma națională neguvernamentală, apartidică, non-profit, în domeniul tineretului, ce reunește 165 de organizații din întreaga țară.

Viziunea Forumului este o lume în care tinerii își pot atinge întregul potențial, iar prin organizațiile neguvernamentale încurajăm, susținem și reprezentăm tinerii din România.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pactul pentru TINEri_Dorohoi
DorohoiNews.ro, 14-01-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

14.01.2016 la 20:12

Va multumim pentru promovarea initativei. Rugăm organizațiile care doresc sa se alature Pactului pentru TINEri sa completeze formularul disponibil la: http://bit.ly/1Oe6X9j. Daca si TU doresti actualizarea si aplicarea Legii Tinerilor completeaza formularul: http://bit.ly/1Oe6X9j!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro