Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

functionari

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) adresează o scrisoare deschisă primului ministru, Dacian Cioloş, în care sunt nemulţumiţi şi spun că în actele normative emise sunt ambiguităţi şi lasă loc de interpretare în ceea ce privesc drepturile salariale ale acestora.

Vezi textul integral venit pe adresa redacției:

„Stimate domnule Prim-ministru Dacian Cioloș

Suntem profund îngrijorați de faptul că, până la această dată, Guvernul României nu și-a exprimat oficial punctul de vedere, printr-o notă de interpretare oficială, pe care Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a cerut-o cu privire la  aplicarea dispozițiilor art.3.1 alin.(1) din OUG 20/2016.

Deși am crezut că odată cu schimbarea echipei guvernamentale actele normative emise nu vor mai avea ambiguități și nu vor mai lăsa loc de interpretare, constatăm cu tristețe că se perpetuează această practică, și mai mult, sunt omise a fi clarificate aspecte importante care vizează marea masă a angajaților administrației publice.

Cu toate că ați emis HG nr.582/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 alin.(2), (3), și (8), art.33 și 34 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatăm cu îngijorare că personalul administrației publice poate fi ignorat de către propriul angajator atunci când reglementează drepturile salariale ale acestuia.

Observăm că, în mod deliberat, nu se clarifică 3 aspecte de importanță majoră, precum termenul de  funcție publică similară (așa cum bine știți Agenția Națională a Funcționarilor Publici are o opinie diferită a acestui termen față de Ministerul Muncii), salariu stabilit (cine ”stabilește” salariul dacă nu legea?) și un al treilea aspect de clarificat este definiția instituției publice (Ministerul Finanțelor Publice având o altă viziune în definirea instituției decât Ministerul Muncii).

Prin urmare, constatăm că autorități ale statului au interpretări diferite, în funcție de interesul fiecăruia, și Guvernul omite clarificarea acestor aspecte.

Dată fiind gravitatea situației la nivelul tuturor instituțiilor publice din România, vă solicităm, domnule Prim-ministru, să dispuneți emiterea unei note de interpretare oficială a dispozițiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016, astfel încât să se prevină declanșarea unor conflicte de muncă pe această temă.

Mesajul nostru se dorește a fi un serios semnal de alarmă care să atragă atenția Guvernului asupra gravității situației create de la nivelul instituțiilor publice și a personalului încadrat prin interpretarea defectuoasă a dispozițiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016.”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

functionari
DorohoiNews.ro, 26-08-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, doamna învățătoare și colectivul de părinți al clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro