Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DSC08985

În numai două zile, 30 de specialişti Lindab, organizaţi în opt echipe au terminat zilele trecute acoperişurile a opt case de pe şantierul Habitat din Dorohoi. Casele au fost acoperite cu tablă şi urmează să pregătite pentru lucrările de finisaj interior şi exterior. Lindab a donat folia protectoare, tabla, luminatoarele, jgheaburile precum şi toate elementele necesare montajului. Deasemeni echipele Lindab au sosit la Dorohoi cu toate sculele necesare montajului.
   ”Acţiunea face parte din programul de parteneriat cu Fundaţia Habitat for Humanity România, program în care Lindab a donat şi montat învelitorile la opt case. Cei 30 de specialişti sunt din toate colţurile ţării şi s-au oferit voluntari pentru a reuşi să redăm speranţa oamenilor care aşteaptă să se mute cât mai repede în case noi”, a precizat Liviu Maftei, director zonal Lindab. Lucrările s-au desfăşurat sub ochii beneficiarilor care aşteptau curioşi să vadă cum vor arăta casele acoperite.
   „Se vede că sunt specialişti. Muncesc ca furnicile şi nu mă aşteptam ca în numai două zile să schimbe complet aspectul şantierului”, a spus Ioan Soltuz unul din sinistraţii dorohoieni care va primi o casă nouă construită de fundaţia Habitat for Humanity România.
   Astăzi 12 case de pe şantierul  Fundaţia Habitat for Humanity România au fost acoperite iar patru dintre ele au fost deja izolate pe exterior.
   Dorinta noastra este ca cele 30 de familii ajutate cu locuinte noi sa isi petreaca sarbatorile de iarna in caldura unui camin nou, decent si sanatos. Pentru aceasta, insa, avem nevoie de ajutorul voluntarilor care sa vina alaturi de noi si de familiile sinistrate pentru a avansa cu proiectul de reconstructie. Oricine poate veni la voluntariat! Cu ajutorul dvs. vom mai face inca un pas catre finalizarea proiectului de reconstructie, iar familiile vor fi si mai aproape de a-si continua, mai bine spus, de a incepe o noua viata intr-o casa noua.

Va asteptam cu drag,
Echipa Habitat
Persoana de contact pentru acţiuni de voluntariat: Adrian Magda, 0722.860.546 (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

DSC08985DSC08961DSC09100DSC09105DSCN2098
DorohoiNews.ro, 15-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu gândul la popasul scurt al omului pe pământ și la neputința umană în fața marii ...

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a bunicii colegei noastre Cristina-Elena ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari, zona rezidențială, cu toate utilitățile. ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro