Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bursa-absolventi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani va organiza vineri, 20.10.2017 „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2017” 

Absolvenţii unei forme de învăţământ care nu şi-au găsit înca un loc de muncă, dar şi alte categorii de persoane au şansa de a intra pe piata muncii, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolventi, ce va avea loc în data de 20 octombrie 2017 cu începere de la orele 10.00 în Municipiul Botoșani la UVERTURA MALL și în Municipiul Dorohoi la Punctul de lucru din str. Poștei nr.3.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.

Agenţii economici care vor participa la BURSA LOCURILOR DE MUNCA PENTRU ABSOLVENŢI vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.

Agenti economici interesati sa participe la bursa, sunt asteptati sa ne contacteze din timp, trimitandu-ne oferte de locuri de munca vacante care să conțină numarul de locuri de munca de care dispun cât şi meseriile  în care sunt aceste locuri la numarul de fax: 0231/536793 sau pe adresa de e-mail: [email protected], în care să specifice opţiunea participării la bursa (Botoșani/Dorohoi) pentru a rezerva standuri destinate recrutării.

Diet Club BT

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

bursa-absolventi
DorohoiNews.ro, 28-09-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează contabil

SC din Dorohoi angajează contabil
Societate Comercială din Dorohoi angajează contabil. Pentru detalii sunați la numărul de contact: ...

Angajăm reprezentant vânzări Orange Dorohoi

Angajăm reprezentant vânzări Orange Dorohoi
Angajăm reprezentant vânzări Orange Dorohoi. CV-urile se trimit la adresa de e-mail: [email protected] ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri. Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Caut să închiriez garsonieră sau apartament

Caut să închiriez garsonieră sau apartament
Caut să închiriez garsonieră sau apartament, in Dorohoi. Relații la telefon 0740629763

Sincere condoleanțe din partea colectivului de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi
Colegii din cadrul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi, sunt alături de domnul profesor ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vând apartament cu 2 camere, decomandat, etaj 4, Plevna. Pod propriu,loc parcare. Pret 30000 euro.Tel: ...

Vând țap

Vând țap
Vând țap tânăr, de rasă, fătat în primăvară. Pentru mai multe detalii sunați ...

Pizzeria FAVOLA angajează personal pentru bucătărie

Pizzeria FAVOLA angajează personal pentru bucătărie
Pizzeria FAVOLA angajează personal pentru bucătărie! Relații la sediul firmei de pe strada Lt. Olinescu ...

Caut loc de muncă în Dorohoi

 Caut loc de muncă în Dorohoi
 Caut loc de muncă în Dorohoi. Am toate categorile caut de muncă ca șofer prefer seriozitate ...

Vând miere de albine și miez de nucă

Vând miere de albine și miez de nucă
Avem spre vanzare miez de nucă,calitate bună și miere de albine de floarea soarelui și rapița(preț ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro