Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tichete DAS

Direcţia de Asistenta Sociala acordă  în perioada 19 MARTIE – 25 APRILIE 2018 tichete sociale din bugetul local, pentru achizitionarea de bunuri și servicii, pentru următoarele categorii de beneficiari din Municipiul Dorohoi:

pensionarii sistemului public de pensii / beneficiarii de indemnizatie socială pentru pensionari, acordată potrivit OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu domiciliul în municipiului Dorohoi, ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 700 lei/lună, inclusiv, fara a avea alte venituri de natura salariala, dividende, depozite bancare > 3000 lei, subventii, etc;

persoanele cu handicap, gradul I (grav) si gradul II (accentuat), cu domiciliul în municipiului Dorohoi, beneficiari de idemnizatie lunara (inclusiv idemnizatia pentru persoanele care nu opteaza pentru asistent personal) si buget complementar, adulți si copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidential, publice sau private, fara a avea alte venituri de natura salariala,  dividende, pensii, depozite bancare > 3000 lei, subventii, etc;

familiile si persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispozitia scrisă a Primarului Municipiului Dorohoi, dreptul la un venit minim garantat acordat in baza Legii 416/2001 cu modificările si completările ulterioare.

Pensionarii si persoanelor cu handicap eligibile vor primi cate 1 carnet, cuprinzand 5 tichete sociale/persoana (valoare totala 50 lei), iar familiile si persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispozitia scrisă a Primarului Municipiului Dorohoi, dreptul la un venit minim garantat acordat in baza Legii 416/2001 cu modificările si completările ulterioare, vor primi 1 carnet cuprinzand 5 tichete sociale/ familie – familiile cu până la 4 membri inclusiv si 2 carnete, cuprinzand cate 5 tichete sociale/carnet, familiile cu peste 5 persoane/familie.

Bunuri/servicii ce pot fi achiziționate în baza tichetelor – produse alimentare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă personală, servicii medicale (inclusiv medicamente și intervenții medicale de mică amploare – proteze, ochelari, mici operații), servicii de curățenie, precum și unele bunuri de larg consum.  

Actele necesare pe care beneficiarii trebuie să le prezinte la ridicarea tichetelor sociale sunt:
cerere tip
act de identitate beneficiar/reprezentant legal/ persoană legal împuternicită - original si copie
si după caz:
cupon de pensie (copie) din luna anterioară depunerii cererii – pentru pensionari
certificat de incadrare in grad de handicap (copie) – pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav
dispozitia de acordare a ajutorului social conform Legii 416/2001 - pentru beneficiarii VMG      

Pentru relaţii suplimentare şi eventuale nelămuriri privind calitatea de beneficiar ne puteţi contacta la nr. de telefon 0231/617813, interior 18, sau la sediul Direcţiei de Asistenta Sociala Dorohoi, str. Dumitru Furtuna nr. 14.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tichete DAS
DorohoiNews.ro, 19-03-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro