Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gireada

Chiar dacă n-am mai postat nimic despre proiectul meu, nu înseamnă că nu caut zi de zi posibilități de a-l pune în practică. Prin obținerea unei informații, am aflat că aș putea să lucrez cu Asociația Tinerilor Ortodocși Români–(ATOR) filiala Dorohoi și l-am căutat pe Părintele Claudiu Foca, reprezentantul acestei asociații. De la primele vorbe, Părintele s-a arătat deschis să se implice în acest demers al meu.

Cu puțin timp mai înainte de acest dialog, l-am întrebat pe Părintele Muha când vine în zonă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar dumnealui mi-a spus că în data de 14 mai va veni la Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Dorohoi. Făcând o listă cu 12 persoane cu dizabilități din oraș și colaborând cu Părintele Foca, la data menționată am plecat la Biserica ”Sfinții Împărați”, unde s-a ținut o ședință cu preoții din Protopopiatul Dorohoi cu IPS Teofan.

După ședință, preoții ieșeau din Biserică și plecau acasă. Iese și Părintele Muha și văzându-mă, m-a invitat în Biserică unde era IPS Teofan. În timp ce mergeam prin Sfântul Locaș, am simțit o căldură plăcută și liniștitoare, fiind întâmpinat de Părintele Foca, un om la fel de cald ca și atmosfera din Biserică. Ajungând în fața IPS, cei doi preoți menționați, m-au ajutat să-i prezint dorința mea, la care IPS Teofan mi-a spus că este greu de realizat ceea ce doresc, explicându-mi că și Mitropolia Moldovei și Bucovinei a construit un centru pentru persoane vârstnice și abia după 10 ani au reușit să obțină toate avizele necesare. Mult mai încrezător s-a arătat Părintele Foca în susținerea demersului meu. Zilele trecute am primit un e-mail cu răspunsul IPS Teofan, în care menționa că nu poate să facă Mitropolia un astfel de centru, dar dacă îl voi începe mă va sprijini.

Sfătuindu-mă cu consultatul în fonduri europene, am hotărât să căutăm un arhitect să ne spună ce suprafață de teren trebuie pentru acest centru, precum și dacă dorește să lucrăm împreună la acest proiect. Cine dorește să mă ajute, îl rog să mă contacteze la adresa de e-mail [email protected].

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gireada
DorohoiNews.ro, 08-06-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro