Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Centrul de zi Jurjac

Centrul de zi „Jurjac” Dorohoi vă informează că în perioada următoare are loc selecția beneficiarilor Centrului de zi pentru copiipentru anul școlar 2018/2019. 

Menționăm că sunt așteptați pentru înscrieri copiii care urmează cursurile învățământului primar, cu domiciliul pe raza teritorial - administrativă a Municipiului Dorohoi.

Copiii vor beneficia de serviciile centrului de zi după programul educațional desfășurat în cadrul unităților de învățământ la care sunt înscriși, până la orele 16:00. (aproximativ 11:00 - 16:00)

Pot beneficia de serviciile de zi:
copiii şi părinţi cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor;
copiii care au beneficiat de o măsura de protecţie specială şi au fost reintegrati în familie;
copiii care beneficiază de o măsura de protecţie specială;
copiii din familii monoparentale;
copii cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate;
copiii cu un grad ridicat de abandon școlar;
copiii aflați în situații de risc de abandon, neglijare, abuz, sau orice altă situatie de risc psiho-social în care se află copilul la un moment dat;

Activitățile desfășurate în cadrul centrului:
activităţi de creaţie artistică, tehnico-ştiinţifice, culturale, sportive, turistice;
activităţi ludice, de dezvoltare a potenţialului imaginative (jocuri individuale şi de grup);
concursuri şi competiţii din diverse arii de cunoaştere;
activităţi de decorare a spaţiului de lucru, de joacă, în funcţie de anotimp şi eveniment;
vizite la muzee, grădina zoologică;
organizarea unor mini-cluburi, în funcţie de abilităţi, hobby-uri, interese;
participare la  spectacole de teatru, expoziţii;
organizarea unor spectacole, serbări (Crăciun, 8 Martie, Paşte, Ziua Copilului, Ziua Familiei, Ziua Europei, etc.);
organizarea de programe educative-recreationale in perioada vacantelor scolare;
campanii de ecologizare, de promovare a drepturilor copilului;
organizarea unor momente festive cu ocazia unor evenimente deosebite din viaţa beneficiarilor (serbarea zilelor de naştere);
„Ziua Jocului”, la care copiii beneficiari îşi pot invita prieteni şi colegi de şcoală şi din comunitate.

Cererile se depun la sediul Centrului de zi „Jurjac” din strada Ștefan cel Mare nr. 14, Dorohoi, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00. 

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la tel. 0231.617.813 int. 22.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Centrul de zi Jurjac
DorohoiNews.ro, 03-09-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro