S-a dat startul la marea curățenie: Pompierii din Dorohoi curăță Pădurea „Gorovei” iar cei din Botoșani „Lacul cu nuferi” - FOTO

15 sept. 2018, Social
S-a dat startul la marea curățenie: Pompierii din Dorohoi curăță Pădurea „Gorovei” iar cei din Botoșani „Lacul cu nuferi” - FOTO

Pompierii din municipiul Botoșani curăță în aceste momente Lacul cu nuferi de la Ipotești. Sâmbătă dimineață începând cu ora 9.00 s-a dat startul la marea curățenie organizată în cadrul campaniei “Let’s Do It, Romania!”, cea mai ambițioasă mișcare civică din istorie.

La Botoșani, organizatorii și-au dorit să iasă la curățenie în jur de 20.000 de botoșăneni. De asemenea, pompierii din Dorohoi strâng gunoaiele din pădurea Gorovei.

Obiectivul numărul 1 al campaniei de anul acesta este ca într-o singură zi, în toată țara, să iasă la curățenie UN MILION de voluntari. Asta înseamnă cel puțin 20.000 de voluntari la nivelul județului Botoșani.

Trebuie precizat că pentru prima dată de când se organizează campania „Let’s Do It, Romania!”, colectarea deșeurilor de către voluntari se va face selectiv. Colectarea se va face în saci diferiți în funcție de tipul deșeurilor după cum urmează: hârtie, plastic, aluminiu. Odată terminată zona, liderul desemnat al grupului de voluntari va comunica numărul sacilor colectați, zona și numărul voluntarilor prezenți.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (36)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!