Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Fii pregatit_1

Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, aproape 2500 de botoșăneni au dorit să se pregătească și au participat, în perioada 03  - 07 iunie, la cursurile organizate în Caravana SMURD "Fii pregatit!".

În cele cinci zile, centrul de formare mobil a fost prezent la Dorohoi, Darabani, Săveni, Trușești și Botoșani.

Participanții la cursuri au aflat de la pompieri cum să prevină sau cum să intervină în caz de inundaţii, incendii sau cutremur, iar de la paramedici și voluntari SMURD au învăţat tehnici de acordare a primului ajutor în diverse situaţii. Toţi au adresat întrebări şi au primit răspunsuri direct de la salvatori.

Cele aproape 2500 de persoane care au participat la activitățile organizate în Caravana SMURD "Fii pregatit!" au primit prima lor misiune de salvatori, au devenit mesagerii pompierilor în comunitățile de care aparțin. Acestora li s-au alăturat reprezentații autorităților publice locale și județene, printre care și prefectul județului, Dan Constantin Slincu.  Este al patrulea an consecutiv cand Caravana SMURD "Fii pregatit!"  ajunge la Botoșani și, de fiecare dată, botoșănenii au manifestat interes pentru acest proiect. 

Centrul mobil este construit pe structura unui tir, are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Fundaţiei pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanţat cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.

În acest an, în caravană au fost organizate și cursurile școlii de vară în domeniul situațiilor de urgență, “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, la care au participat aproximativ 500 de elevi botoşăneni de gimnaziu.

Aceștia au învățat teoretic și practic cum să prevină sau cum să reacționeze într-o situație de urgență. Pompierii au urmărit ca elevii să dobândească, într-o manieră plăcută și interactivă, cunoștințele necesare prevenirii evenimentelor neplăcute.

Cursanții au fost evaluaţi cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate. 30 dintre elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa la Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care se va organiza la Memorialul Ipotești - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, în perioada 29 iunie – 05 iulie. Acestora li se adaugă alți de 20 de elevi, câștigătorii etapei județene a concursului „Prietenii Pompierilor”, care au primit ca și recompensă calificarea în tabăra de vară.

În tabără, elevii vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze.

Școala de vară în domeniul situațiilor de urgență este organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Primăria Municipiului Dorohoi, Societatea Națională de „Cruce Roșie” din România – Filiala Botoșani, Primăria orașului Darabani și Primăria orașului Săveni.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Fii pregatit_1
DorohoiNews.ro, 07-06-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro