Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Campanie ISU Dorohoi_1

Peste 200 de dorohoieni din cartierele Dumbrava Roșie și Drochia au aflat astăzi, de la pompierii militari și voluntari, care sunt pericolele la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. 

Acțiunea a fost organizată în cadrul campaniei de informare și responsabilizare a adulților, „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, inițiată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, ca urmare a numărului mare de copii care au fost victime ale accidentelor casnice.

Este prima activitate de informare și a fost organizată la Dorohoi, în cartierul Dumbrava Roșie, acolo unde în 2012, doi copii și bunica lor au decedat într-un incendiu care le-a cuprins locuința, după ce au lăsat o lumânare aprinsă nesupravegheată lângă materiale combustibile. Deși au trecut șapte ani de la tragedie, aceasta este încă vie în memoria comunității.

Încă marcați de evenimentul nefericit, vecinii familiei au apreciat campania, mărturisind că după tragedie și-au reconsiderat prioritățile în privința siguranței căminului lor. Totodată, au recunoscut că o parte dintre riscurile prezentate nu erau considerate ca atare.

La sfârșitul întâlnirii, pompierii militari și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi le-au înmânat câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, anual, cca. 1500 de copii botoșăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o  creștere semnificativă de la un an la altul.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi organizate acțiuni de informare și educare a adulților și vor fi expuse pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. 

Primele localităţi ce vor fi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor.

A doua acțiune va fi organizată la Cordăreni, acolo unde în urmă cu trei ani, două fetițe de 3, respectiv 4 ani, și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Fetele erau singure în locuință în momentul izbucnirii incendiului.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, vor fi implicați: voluntarii din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoții, cadrele didactice din învăţământul preşcolar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Campanie ISU Dorohoi_1Campanie ISU Dorohoi_2Campanie ISU Dorohoi_3Campanie ISU Dorohoi_4Campanie ISU Dorohoi_5
DorohoiNews.ro, 10-06-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Pierdut portofel cu acte și cheie Peugeot

Pierdut portofel cu acte și cheie Peugeot
Pierdut portofel cu acte pe numele Cuzuban Constantin și cheie Peugeot 407 în zona Plevna/ 3 Fântâni/ ...

Societate din Dorohoi angajează reprezentant vânzări

Societate din Dorohoi angajează reprezentant vânzări
SC RITCOM SRL, din Dorohoi, angajează reprezentant vânzări cu sau fără experiență pentru ...

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!
Delta Con SRL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, în construcții, mecanici, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați și necalificați în construcții
SC PALAS PRODUCTIV SRL angajează muncitori calificați și necalificați în construcții. Angajăm: - ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament la etajul 2, cu 2 camere, pe Aleea Iasomiei, preț 30000 euro, negociabil. Telefon: ...

Cumpăr garsonieră în Dorohoi

Cumpăr garsonieră în Dorohoi
Cumpăr garsonieră în Dorohoi, confort 1, etaj 1, neîmbunătățit, pe Plevna sau prin împrejur. ...

Închiriere garsonieră

Închiriere garsonieră
Caut garsonieră, Dorohoi ...nr 0770637217

Caut garsonieră de închiriat

Caut garsonieră de închiriat
Caut garsonieră de închiriat + centrală, preț 500 lei. Telefon: 0754602737

Vând teren pentru construcții

Vând teren pentru construcții
Vând 5000 mp teren construcții, suprafață plană, situat pe str Casin, cu deschidere 25m, cu ...

Apartament de închiriat

Apartament de închiriat
Închiriez apartament cu 2 camere mobilat. Detalii la telefon 0766167770

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro