Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Saucenita

Denisa și Andrei sunt cei doi frați din Saucenița, din comuna Văculești, județul Botoșani, care deși trăiau în condiții precare, iar posibilitățile financiare erau reduse, și-au dat seama că doar educația le poate schimba destinul. Ca urmare a rezultatelor spectaculoase la învățătură, cei doi copilași au câștigat numeroase medalii care le-au adus, măcar în acest fel, recunoștința eforturilor lor.

Cazul lor l-a impresionat pe Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației „Grup Civic” din Botoșani, care a făcut toate demersurile pentru ca acești mici olimpici să trăiască în condiții mai bune. Astfel, ca urmare a donațiilor primite, Daniel Câșlariu a reușit să le construiască o casă în doar 15 zile. Visul fraților începe să prindă contur acum, deși pentru a-l finaliza, este nevoie în continuare de ajutorul semenilor.

„În aceste zile, când mulţi botoşăneni sunt în vacanţă sau în campanie electorală, Asociația „Grup Civic” Botoșani  face eforturi pentru a ridica o casă pentru doi fraţi premianţi, din Sauceniţa – Văculeşti. În doar 15 zile, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare care se gândesc şi la binele semenilor, am reuşit să demarăm proiectul, astfel că noua lor căsuţă prinde contur. Am ajuns la acoperiş, avem şi tabla cumpărată. De asemenea, am făcut fântână şi o fosă. Demersul nostru este susţinut de cei doi fraţi, de frumuseţea lor sufletească, sufletele lor curate, bunătatea lor şi recunoştinţa pentru toţi cei i-au ajutat şi îi vor sprijini în continuare. Îşi găsesc cu greu cuvintele pentru a-şi exprima mulţumirea faţă de toţi cei care se implică în acest proiect umanitar care le va schimba viaţa. În semn de respect şi preţuire pentru toţi cei i-au ajutat şi îi vor mai ajuta, au adus două medalii pe care le-au pus la intrarea în viitoarea lor casă. Aşa, ca o promisiune că vor urma şi alte medalii şi alte rezultate deosebite la învăţătură”, a relatat Câșlariu.

Pentru Denisa şi Andrei aceasta va fi cea mai frumoasă vacanţă de vară, vacanţa în care se vor muta dintr-o casă care aproape se dărâmă într-o casă nouă. Copiii şi mama lor vor avea fiecare camera proprie. Casa mai are o sufragerie, unde va fi şi bucătăria, baie şi camera centralei, dar, deocamdată este „la roşu”.

„Îndrăznesc să apelez la dumneavoastră, oameni buni, să ne sprijiniţi în continuare pentru a putea să împlinim acest vis frumos. Orice sprijin este important, fie financiar, fie în materiale sau mână de lucru. Vă rog din suflet să fiţi alături de noi în continuare şi să finalizăm acest nou proiect de suflet. Dumnezeu să vă dea sănătate şi să întoarcă la dumneavoastră, înmiit, binele făcut semenilor”, a mai transmis liderul „Grupului Civic”.

Dacă si dumneavoastră doriți să ne sprijiniţi o puteți face aici:

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22

https://www.paypal.me/Asociatiagrupcivic”, a precizat Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației “Grup Civic” Botoșani.

Sursa: stiri.botosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Saucenita
DorohoiNews.ro, 18-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro