Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cumul pensie

După o întârziere de trei luni, proiectul de lege care reglementează opțiunea de a te pensiona la 70 de ani și care interzice cumulul pensiei cu salariul pentru cei care lucrează la stat a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului.

Actul normativ prevede posibilitatea ca cei care îndeplinesc condițiile de pensionare în sistemul public de pensii, inclusiv pensiile de serviciu, sau ai sistemului pensiilor militare de stat, de a exercita opțiunea între continuarea activității și încetarea raportului de serviciu. De asemenea, și cei care sunt deja pensionari trebuie să aleagă.

Mai exact, persoanele care au deja calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari si sistemului pensiilor militare de stat vor avea opțiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice centrale şi locale sau companiilor de stat, cu condiția suspendării plății pensiei. Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Având în vedere constrângerile bugetare și reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislației aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul și o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opțiunea între pensie și veniturile salariale aferente raportului de muncă, se arată în nota de fundamentare a actului normativ. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activității este însoțită de suspendarea plății pensiei.

Reglementarea propusă nu impune restricții în ceea ce privește obținerea pensiei la împlinirea vârstei standard de pensionare. În acest sens, legea recunoaște salariatului opțiunea exclusivă între încetarea raporturilor prin pensionare sau continuarea activității până la 70 de ani. Salariatul care a exercitat opțiunea pentru continuarea activității se poate pensiona și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.

În sistemul bugetar, în măsura în care se optează pentru continuarea raportului de muncă/ raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 70 de ani, exercitarea dreptului la muncă nu este condiționată de încheierea unui nou contract individual de muncă și nici de acordul angajatorului, însă dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

Pensionar de la 70 de ani
Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Cererea privind continuarea activității se depune la unitatea angajatoare, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare.

Persoanele care continuă activitatea pot solicita înscrierea la pensie şi anterior împlinirii vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activității în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea.

De asemenea, actul normativ prevede că persoanele pot exercita opțiunea, la cerere, pentru reluarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă, oricând până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Proiectul de lege propune ca în sistemul public persoanele care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție și care își continuă activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani să poată exercita opțiunea în scris între pensie și veniturile astfel realizate.

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute prin acest proiect de act normativ se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripție.

În cazul continuării activității, desfășurării activității, ori a încadrării în condițiile din prezenta lege, angajatorul are obligația să informeze casa de pensii competentă, în termen de 30 de zile calendaristice de la exprimarea opțiunii sau de la data încadrării.

Se introduce obligația angajatorilor de a informa casa de pensii competentă cu privire la exprimarea opțiunii salariatului de continuare a activității sau de reîncadrare a pensionarilor, după caz. Neîndeplinirea acesteia se sancționează contravențional cu amendă.

Prevederile legii se aplică și persoanelor care pot continua activitatea după îndeplinirea condițiilor de pensionare stabilite prin următoarele legi speciale:
- Legea educației naționale nr. 1/2011
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
- Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
- Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată
- Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României
- Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cumul pensie
DorohoiNews.ro, 09-06-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro