Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

activitate

ASOCIAŢIA „DOWN ACTIV” MOLDOVA din România, în parteneriat cu  ASOCIAȚIA Ex-Duco laB din Italia, a implementat proiectul ERASMUS+ „EVERYTHING COUNTS !”, proiect ce s-a desfășurat în perioada noiembrie 2020 – august 2021, mobilitatea realizându-se în 22-29 iulie 2021, într-o locație minuntă din localitatea Vatra-Dornei.

La activitățile proiectului au participat 16 tineri cu deficiențe care au o multitudine de probleme ce le afecteaza integrarea în societate.

Proiectul s-a realizat ca o necesitate de a îmbunătăți relațiile sociale, de comunicare, adaptare și integrare în diverse grupuri dar și de a avea un schimb de experiență constructiv cu alte organizații.

Nevoia de apartenență la un grup, nevoia de stimă de sine și respect față de ceilalți este prezentă pregnant și la aceste persoane care au nevoie să fie educate și sprijinite pentru a face față provocărilor de tot felul din partea membrilor comunității de care aparțin. Încurajându-i să se exprime și arătându-le cum să facă acest lucru, descoperind la ei acele abilități artistice pe care le are fiecare și valorificându-le vom face mai ușor modul lor de integrare în societate și în același timp și societatea va putea să-i accepte fără rezerve.

Am implementat activități artistice, de autocunoaștere și dezvoltare personală, care au fost si elementele de baza ale activităților proiectului, în vederea integrării și reabilitării psiho-sociale. Am folosit metode non-formale care au promovat ideea de a vedea în acești tineri abilitate și nu DIZabilitatea.

Scopul principal a fost creșterea șanselor de integrare în societate a celor 16 tineri cu dizabilități.
     
Asociatia Down Activ Moldova este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, înființată în anul 2013, care își propune prin intermediul tuturor activităților desfășurate progresul, dezvoltarea armonioasă, atingerea potențialului maxim de dezvoltare, bunăstarea și buna dispoziție a copiilor şi tinerilor cu dizabilități.

Ex-Duco laB este o asociație născută din dorința tânărului Lentinesi de a crea o realitate asociativă și de a folosi educația non-formală. Se ocupă în principal de crearea de cursuri de formare pentru tineri, de ateliere de lucru pe tema Europei și integrării culturale, stiluri de viață sănătoase și auto-producție.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

activitate
DorohoiNews.ro, 04-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro