Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Afis_2

Mitropolia Moldovei și Bucovinei organizează, prin intermediul departamentului Pro Vita al Protopopiatului Dorohoi, proiectul social-filantropic „Bucurie în Familie – Pizza pentru fapte bune”, ajuns anul acesta, la ediția a V-a, în parteneriat cu unitățile de învățământ care s-au înscris în această campanie în perioada 22-25 noiembrie.

Proiectul presupune o colaborare pe scară largă între protopopiatele Mitropoliei Moldovei și școli, responsabili de implementare fiind reprezentanții birourilor Pro Vita din cadrul protopopiatelor. Anul acesta se dorește implicarea a 70 de școli, cu 16000 de elevi la nivelul întregii eparhii.

Proiectul este structurat sub forma unui concurs. Elevii din cadrul școlilor partenere sunt invitați să doneze alimente neperisabile, iar clasa care va colecta cea mai mare cantitate, va primi pizza pe săturate. Alimentele strânse vor fi donate beneficiarilor cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pentru a le fi de folos pentru o perioadă mai îndelungată de timp.

Printre beneficiarii proiectului se vor număra: familii cu mai mult de 7 copii (peste 1000 de copii în întreținere) înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii„Sf. Stelian”, proiect implementat de Departamentul Pro Vita din anul 2013); mame însărcinate în situații de risc, înscrise în Programul „Praesidio” dedicat femeilor însărcinate aflate în dificultate; 50 de familii vulnerabile, susținute prin intermediul Birourilor Pro Vita de la nivelul protopopiatelor.

Potrivit calendarului oficial, proiectul se află la stadiul încheierii înscrierilor în concurs și a deschiderii campaniei de colectare a alimentelor, acțiune care se va finaliza pe 5 decembrie. În perioada 6-15 decembrie va avea loc distribuirea alimentelor. Pe 17 decembrie, în format online se va organiza Gala Bucurie în Familie, iar între 10 și 31 ianuarie va avea loc premierea claselor câștigătoare.

La nivelul municipiului Dorohoi, proiectul este implementat de Biroul Pro Vita din cadrul Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu următoarele unități de învățământ: Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” , Colegiul Național „Grigore Ghica”, Liceul „Regina Maria”, Liceul Alexandru Vlahuță, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” și Scoala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” structură a Școlii Nr.1 Dorohoi. (Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Afis_2Afis_1
DorohoiNews.ro, 30-11-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro