Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Sărbătorile nu sunt un prilej de bucurie pentru toată lumea. Sunt oameni loviți de soartă care privesc viitorul cu ochii în lacrimi și doar un sprijin, uneori neașteptat, le poate reda speranța în suflet.

O familie formată din opt persoane, dintre care șase copilași, din orașul Flămânzi, a trecut prin momente grele la începutul acestui an, atunci când casa le-a fost cuprinsă de flăcări. Într-o clipă, s-au trezit sub cerul liber.

Încă de atunci salvatorii botoșăneni, care au intervenit pentru stingerea incendiului, s-au gândit mereu la ei și și-au propus să le dea o mână de ajutor, cum de altfel au mai făcut și în alți ani. În acestă dimineață, pompierii s-au întors la Flămânzi și i-au găsit pe toți, mama, tatăl și cei șase copii în noua casă, recent construită de autoritățile locale.

Odata cu darurile oferite, le-au umplut sufletele de bucurie. Marian – Andrei (3 ani), Ștefan (6 ani), Ionela (9 ani), Vasile (12 ani), Maria-Magdalena (14 ani) și Gabriela (18 ani) au primit îmbrăcăminte, dulciuri, jucării, fructe și alimente. Darurile cumpărate de pompieri din sume donate de colegi, au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire. 

Dăruind câte puţin, fiecare a adus speranța în inimile acestor copilași. La rândul lor, ne-au dăruit zâmbete și îmbrățișări, un „Crăciun” pe care îl vom păstra permanent în inimile noastre.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

12345
DorohoiNews.ro, 21-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro