Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Parohie (1)

Parohia „Sfântul Ilie” – Dealu Mare, Dorohoi s-a implicat în sprijinirea refugiaților din Ucraina, punând la dispoziție Centrul Social-Pastoral „Sfântul Gheorghe” pe care îl deține, oferind cazare, masă caldă și produse de igienă, precum și sprijin duhovnicesc.

Centrul Social-Pastoral din Dealu Mare, Dorohoi, are în acest moment o capacitate de cazare de 36 de locuri, dintre care 18 locuri la etaj, în 4 camere, și 18 au fost amenajate în sala de mese recompartimentată: o parte pentru cazare și o parte ca loc pentru servit masa. Dotarea Centrului cu toate cele necesare (mobilier pentru camere, sala de mese și bucătărie, paturi etc.) a fost posibilă cu sprijinul d-lui Marius Rotaru, directorul firmei Nordic Romar și implicarea membrilor consiliului parohial, în special a domnului Bogdan Rotariu. Centrul este dotat cu duș și toate cele necesare într-o casă, astfel că refugiații au posibilitatea de a se spăla după ore întregi, uneori chiar zile petrecute pe drum.

Primirea refugiaților, cazarea și pregătirea mesei este organizată cu ajutorul doamnelor din comitetul parohial, al voluntarilor din parohie și de la Seminarul Teologic din Dorohoi. Părintele paroh al bisericii „Sfântul Ilie” Dealu Mare, Ionuț Apetrei, cel care coordonează această acțiune socială, se bucură de o foarte bună colaborare cu autoritățile din Dorohoi: Primăria, Poliția, Jandarmeria și Detașamentul de Pompieri, a căror intervenție este promptă și eficientă ori de câte ori este solicitată. După cum ne-a relatat sfinția sa, pentru aprovizionarea cu alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte și tot ce este necesar contribuie Arhiepiscopia Iașilor și mai multe societăți comerciale din Dorohoi.

De când Centrul Social din Dealu Mare și-a deschis porțile pentru refugiații din Ucraina, au fost cazate și sprijinite aproximativ 180 de persoane, majoritatea femei, copii și persoane vârstnice. Deși efortul este mare, mulțumirea sufletească este și mai mare, după cum povestește părintele Ionuț Apetrei: 

„Este un efort susținut, ce are ca răsplată mulțumirea sufletească de a putea fi de ajutor unor persoane care acum se află la o răscruce a vieții lor. Pe lângă cazare și masă, ne străduim să le oferim și un cuvânt bun, un cuvânt de mângâiere și întărire și ne rugăm ca situația din Ucraina să se rezolve cât mai repede cu bine și ei să se poată întoarce acasă în siguranță.”

Doamna Natalia intermediază comunicarea cu refugiații din Ucraina, care își exprimă cu lacrimi în ochi recunoștința pentru faptul că sunt sprijiniți, mângâiați și ajutați în aceste momente grele. Biserica parohială este deschisă pentru ei ori de câte ori simt nevoia să intre și să se roage, după cum ne mărturisește părintele Ionuț Apetrei, care a fost martorul multor momente emoționante în aceste zile. Sursa: doxologia.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Parohie (1)Parohie (2)Parohie (3)Parohie (4)Parohie (5)Parohie (6)Parohie (7)Parohie (8)Parohie (9)Parohie (10)Parohie (11)Parohie (12)Parohie (13)Parohie (14)Parohie (15)Parohie (16)Parohie (17)Parohie (18)
DorohoiNews.ro, 13-03-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro