Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

Pe 11 aprilie marcăm Ziua Mondială de luptă împotriva bolii Parkinson. Este o oportunitate în plus pentru a informa și a sensibiliza societatea în legătură cu rolul extrem de important pe care îl joacă în viața persoanelor care suferă de această maladie. Această boală neurodegenerativă se instalează discret și transformă, în timp, viața pacientului. Simptomele se agravează iar pacienţii în stadii avansate devin din ce în ce mai mult dependenţi de ajutorul şi susţinerea semenilor.

Pentru că sunt prezenți în viețile botoșănenilor diagnosticați cu această boală și le oferă suportul și prietenia de care au nevoie, social-democrații  au marcat  această zi împreună cu o parte dintre membrii ASOCIAȚIEI BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR”.

A fost o întâlnire de suflet și cu multe lalele roșii - simbolul speranței și al bolii Parkinson - la care au participat președintele PSD Doina Federovici, deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu, senatorul Lucian Trufin precum și Organizația Femeilor Social-Democrate. Au vorbit despre impactul bolii Parkinson asupra individului, familiei şi societăţii, despre probleme, provocări, terapii, proiecte și programe care să susțină fizic și moral botoșănenii cu Parkinson.

„Știm că fiecare dintre noi poate face mai mult pentru semenii noștri. O mai bună informare va reduce stigma asociată bolii, va creşte înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi va conduce la creşterea calităţii vieţii pentru cei afectaţi. Sunt importante informarea, depistarea și intervenția precoce, dar la fel de importantă este empatia. Promovarea, în rândul comunității, a acestei boli, trebuie să fie una dintre preocupările noastre permanente. Astfel oamenii de lângă noi vor fi sensibilizați și vor înțelege că e important să cunoască simptomele ca să nu ignore, să nu discriminenze, să nu marginalizeze și să nu hărțuiască persoanele care suferă de Parkinson. Să le înțeleagă și să le sprijine." a declarat Mioara Paula Jurgiu, președinta femeilor social democrate botoșănene.

Conform datelor oficiale, numărul pacienţilor cu această boală creşte în fiecare an, fiind a doua afecţiune degenerativă ca frecvenţă, cu peste 72 de mii de pacienţi diagnosticaţi la nivel naţional. În județul Botoșani 268 de persoane suferă de această afecțiune.

ASOCIAȚIA BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR” a fost înființată în urmă cu 5 ani de Emilia-Paula Zagavei, cu sprijinul senatorului Lucian Trufin.

Asociația a declarat luna aprilie – luna conștientizării bolii Parkinson, perioadă în care derulează campania “O LALEA = UN MULȚUMESC.”


 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

21345678910
DorohoiNews.ro, 11-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro