Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2315085c-0b87-49df-9def-b6b7d05c182c

Sâmbătă, 25 martie, va avea loc Marșul pentru Viață 2023, tema ediției din acest an fiind „Viitorul este ProVita”. Este cea de-a 4-a ediție în municipiul Dorohoi a acestui eveniment, care va începe la ora 12.00 în Parcul Cholet și reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață.

Luna pentru viață se organizează în perioada 1–31 martie, în municipiul Dorohoi de către Biroul Provita al Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu parohiile și unitățile școlare din zona municipiului Dorohoi, având aceeași temă ca a marșului. Acest eveniment, care se desfășoară atât la nivel național cât și internațional urmărește să cultive o cultură pro viață în rândul copiilor și tinerilor bazată pe următoarele valori: viața umană de la începuturile sale (de la concepție), ca valoare supremă; familia, ca centru al organizării sociale; educația, ca instrument pentru dezvoltarea personală; credința în Dumnezeu, ca fundament al întregii vieți.

Prin ediția din acest an ne-am propus că toți cei care vor vedea, vor interacționa și vor participa la marș să înțeleagă mult mai bine atât mesajul lui, cât și scopul acțiunilor pro-viață în general: promovarea valorile vieţii umane, ale familiei şi ale vocaţiei parentale, în special a dreptului la viaţă al tuturor fiinţelor umane de la concepţie până la moartea naturală și afirmarea valorii vieții umane, indiferent de situațiile speciale care o fac mai greu de înțeles și de acceptat.

Programul evenimentului este următorul:
Ora 12.00 - 12.30 primirea participanților;
Ora 12.30 - 14.00 activități interactive și ateliere cu tematică provita pentru copii și părinți;
Ora 14.00 - 15.00 plecare din Parcul Cholet spre Catedrala Dorohoi pe următorul traseu: Bulevardul Victoriei, str. Dimitrie Pompei, pietonal str. Grigore Ghica, Catedrala Dorohoi.

Fiecare copil e un dar către lume, pe care suntem chemați să îl ocrotim, sprijinind mama care îl poartă!

Vă așteptăm cu drag pentru a petrece un timp frumos împreunăîn lumina sărbătorii Bunei Vestiri, părinți, copii, tineri și bunici și, mai ales, pentru a spune tuturor că „Viitorul este ProVita”!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2315085c-0b87-49df-9def-b6b7d05c182c3669c1ee-0314-41f3-8386-6465c454dd31398959e6-24e3-4aa4-a384-5c082351c60c676e131e-a7a7-4db9-8146-0c857c2fe3058cc2022a-b600-4e93-bcd4-11fa9bb5ea9abb28e5eb-555b-4f1b-8bb3-04641930cca0ca919607-d095-4295-ae09-e9c90eceb064d20a9bd5-67c8-4ec2-bda0-c75f44126037ee934e22-d7cf-4eb9-b03d-b846bf6cee86168cffd4-e360-47f8-894e-e58136ac20fd0a74c86e-4c81-45f9-ae42-982253977910a58773ff-dcdf-4380-a2d7-76eff9f19d77
DorohoiNews.ro, 23-03-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro