Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ambulanta

Când vorbim de ambulanță ne gândim că o putem utiliza doar în caz de urgență, dar acest autovehicul poate fi utilizat pentru transportul pacientului la orice unitate sanitară publică sau privată din țară.

Persoana în cauză sau reprezentantul legal, va depune o cerere la Serviciu Județean de Ambulanță, în care va specifica numele și vârsta pacientului, diagnosticul dovedit cu copie după acte medicale, (certificat de handicap, decizie medicală sau externări precedente) precum și cel de identitate, o copie după trimitere către unitatea unde se va face tratamentul, destinația, scopul și durata șederi.

În cazul internării se va specifica că la data externării va avea nevoie de ambulanță pentru întoarcerea acasă. La mine nu este cazul, dar dacă este necesar se menționează: nevoia de oxigen, cadrul medical care să însoțească pacientul, etc. La final se scrie un număr de telefon că va suna șoferul care a fost alocat, să stabilească cu familia deplasarea. (Marius Giradă, tânărul dorohoian cu dizabilități care scrie cu nasul)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Diet Club BT





GALERIE FOTO

Ambulanta
DorohoiNews.ro, 03-05-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Trece un cortegiu funerar. Un trecător întreabă:
- Cine este mortul?
- Cred că cel din sicriu…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

Panoramic Travel Botosani

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi este alături de domnul profesor ...

Sincere condoleanțe din partea Liceului „Regina Maria”

Sincere condoleanțe din partea Liceului „Regina Maria”
Colectivul Liceului „Regina Maria” deplânge dispariția prematură și fulgerătoare ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează asistent vânzări sisteme de securitate

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează asistent vânzări sisteme de securitate
„Atelier Alarme” Dorohoi angajeaza ASISTENT VANZARI sisteme de securitate (sisteme de supraveghere ...

Pierdut dosar

Pierdut dosar
Am pierdut astăzi, 21 noiembrie 2023, un dosar cu documente, pentru identificarea pachetului în ...

Poate cineva o caută

Poate cineva o caută
Aceasta pisicuta prietenoasa a aparut de cateva zile in zona magazinului Modern .

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite „Sincere condoleanțe!”

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite „Sincere condoleanțe!”
Cu gândul la condiția temporală a vieții omenești, dar și la faptul că nu trăim doar AICI ...

Închiriez sau vând spațiu comercial în Dorohoi

Închiriez sau vând spațiu comercial în Dorohoi
Închiriez sau vând spațiu comercial de 67,66 mp., în Dorohoi, Aleea Păcii nr.1, bloc ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Inchiriez apartament cu 2 camere, decomandat, curat, mobilat si utilat in Olinescu. Pentru mai multa ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament, zona centrala.0758292120

Găsit ochelari

Găsit ochelari
Găsit pereche de ochelari, marți 14 noiembrie, ora 18:15, la intrarea în parcarea supermarketului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro