Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

munca_negru

Ministerul Muncii vrea ca munca la negru să fie considerată infracţiune. Datele spun însă altceva. În 2010, trei sferturi dintre români ar fi acceptat să lucreze la negru pentru o leafă mai bună.
Patronii ar trebui să se gândească de două ori când şi mai ales câţi oameni vor să angajeze fără acte legale. "Hai să spunem că mergem cu peste 10-20 de persoane şi de acolo pot fi duse spre zona penală. Cei care fac aceste angajări să răspundă şi penal. Noi avem o asemenea iniţiativă în Codul Muncii", a declarat ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Statistica privind munca la negru este din ce în ce mai îngrijorătoare.Potrivit unui sondaj myjob.ro, salariile mici şi fiscalitatea în creştere i-au făcut pe mulţi români mult mai dispuşi să lucreze fără forme legale. Dacă în 2009, aproape 22% dintre cei intervievaţi ar fi acceptat să lucreze la negru pentru un salariu mai bun, în 2010 procentul celor dispuşi să facă acest lucru a depăşit 32%.
   A crescut şi numărul românilor dispuşi să accepte să lucreze la negru cu un contract minim pe economie şi cu restul banilor în plic. În 2010, procentul lor a ajuns la 15%, faţă de 11%, în 2009. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

munca_negru
DorohoiNews.ro, 29-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.02.2011 la 16:01

CARTE DE MUNCA PENTRU TOATA LUMEA...PATRONII SA FACA ANGAJARI NUMAI CU CARTE DE MUNCA ,,LOR LE PASA NUMAI DE CASTIGURILE LOR ...LUATI ATITUDINE!!!

29.01.2011 la 14:11

nu este de mirare daca se recurge la aceasta metoda din moment ce locuri de munca sint putine si pe deasupra si prost platite,iar preturile la alimente si celelalte servicii cresc la nivel european......ar trebui sa se faca mai multe controale la angajatori sa nu profite de munca oamenilor si sa se imbogateasca pe spinarea lor.....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro