Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ITM

În cursul lunii noiembrie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 113 controale. Au fost constatate 117 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenționale, din care 2 avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 134.000 lei.

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii noiembrie 2023, au fost eliberate 2.050 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 76 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 13 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 302 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna noiembrie 2023, au fost înregistrate 41 de petiții, din care 6 au fost redirecționate către alte instituții. Motivele cele mai des intâlnite ale acestora au fost:  

- 24 pentru neplată salarii;
- 11 pentru neefectuare concediu odihnă;
- 9 pentru muncă nedeclarată;
- 8 ore suplimentare;
- 5 neeliberarea documentelor pentru încetarea activității;
- 4 neacordare echipament de protecție;
- 2 neplată concedii medicale;
- 2 normă lucru;
- 2 bonuri de masă;
- 2 accident muncă;
- 2 neacordare sporuri;
- 2 condiții muncă;
- 2 desfacerea nelegală a contractului individual de muncă;
- 1 program lucru;
- 1 fișa postului;
- 1 diurnă;
- 1 rețineri salariale.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii noiembrie 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

- au fost efectuate controale la un număr de 70 agenţi economici, au fost constatate 73 neconformităţi, s-au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost dispuse 84 de măsuri;
- 8 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către  inspectoratul teritorial de muncă;
-  2 evenimente au fost comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă către Inspecția Muncii;
-  4 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- au fost înregistrate 2 persoane accidentate în accidente de muncă, ambele cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: 

- neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;
- lipsa verificărilor periodice ale instalațiilor electrice la termenele stabilite de reglementările tehnice din domeniu; 
- neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
- neinstruirea lucrătorilor la angajare și periodic;
- necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat;
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ITM
DorohoiNews.ro, 08-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro