Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pasageri care călătoresc cu autobuzul

Veriga lipsă a legislației europene privind dreptul pasagerilor a fost votată la Strasbourg marți, 15 februarie, prin adoptarea unor reglementări care prevăd drepturi consolidate pentru pasagerii care călătoresc cu autobuzul sau autocarul.
După doi ani de negocieri dificile, Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord cu privire la un regulament care va acoperi toate serviciile normale, naționale sau transfrontaliere pe distanțe lungi (250 de kilometri sau mai mult), începând din primăvara anului 2013.
 
Compensații
Pentru acest tip de servicii, noua legislație prevede compensații de până la 50% din prețul biletului, în plus față de rambursarea integrală a tichetului, dacă un operator anulează o călătorie și nu poate astfel să își onoreze contractul de transport.  Această regulă se aplică și în cazul unei întârzieri mai mari de două ore, dacă operatorul nu poate oferi pasagerilor nici o redirecționare sau un alt mijloc de transport pentru continuarea călătoriei. Călătorii care, în urma unei anulări sau a unei întârzieri mai lungi de două ore, doresc să renunțe la călătorie, au dreptul la o rambursare integrală a prețului biletului călătoriei.
 
În cazul unei întârzieri mai mari de 90 de minute, pasagerii au dreptul la gustări, mese sau băuturi răcoritoare. Dacă o călătorie este întreruptă sau are loc un accident care presupune cazarea peste noapte, operatorii sunt obligați să ofere călătorilor cazare la hotel în valoare de până la 80 EUR pe noapte. Totuși, operatorii nu sunt obligați să ofere aceste facilități în cazul unor catastrofe naturale sau a unor condiții meteorologice foarte dificile care pun în pericol securitatea transportului.
 
În cazul pierderii sau deteriorării bagajelor, operatorii vor trebui să prevadă o rambursare de minimum 1 200 EUR, precum și rambursarea unei sume de până la 220 000 EUR (sau mai mult, dacă este prevăzut în legislația națională), în caz de deces sau vătămare în urma unui accident.
"Acest acord este important pentru sectoarele transporturilor și turismului, reflectând un echilibru strategic" a declarat Antonio Cancian (PPE, IT) "deoarece protejează IMM-urile dar aduce facilități și persoanelor cu mobilitate redusă".
Regulamentul a fost adoptat cu 504 de voturi pentru, 63 împotrivă și 89 de abțineri. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro


 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pasageri care călătoresc cu autobuzul
DorohoiNews.ro, 16-02-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro