Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Tabara Bucuriei_017

În perioada 25–26 august 2025, Departamentul Minorități al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Uniunea Ucrainenilor din România, a organizat în parohiile Rogojesti și Sinăuți prima ediție a „Taberei Bucuriei” în comunitatea etnică ucraineană, un eveniment menit să-i aducă împreună pe tinerii și copiii din cele două sate aflate în apropierea graniței țării.

Deschiderea taberei a avut loc prin săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de către preoții parohi ai celor două comunități, alături de voluntarii departamentului și de tinerii participanți. Atmosfera de rugăciune a așezat începutul taberei sub ocrotirea lui Dumnezeu, iar cuvântul de binecuvântare rostit de părintele protopop Ionuț Apetrei le-a oferit tinerilor un imbold spre redescoperirea de sine în aceste zile de activitate. Domnul Victor Semciuc, reprezentant al Uniunii Ucrainenilor din România, a întărit dorința de colaborare și sprijin reciproc între Biserică și comunitate.

Pe parcursul taberei, tinerii au fost implicați în ateliere de discuții și reflecție, dintre care unul dintre cele mai apreciate a fost dedicat temei „The Social Dilemma” – dependența digitală. Aici, participanții au avut ocazia să dialogheze, să pună întrebări și să problematizeze aspecte sociale actuale, învățând să privească realitatea prin prisma credinței și a responsabilității personale. Tabăra a devenit astfel un spațiu de formare și comunicare, în care tinerii au fost provocați să-și exprime ideile și să descopere soluții la problemele generației lor.

Programul a fost îmbogățit cu numeroase ateliere de lucru manual, activități recreative, jocuri și momente de comuniune, care au adus multă veselie și apropiere între participanți. Între rugăciune, dialog și joc, copiii și tinerii au descoperit frumusețea de a fi împreună și de a crește în lumina credinței.

„Tabăra Bucuriei” s-a arătat a fi nu doar o simplă experiență de vacanță, ci un adevărat popas de formare duhovnicească, socială și culturală – un început cu bucurie pentru proiectele Departamentului Minorități în rândul comunității ucrainene.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Tabara Bucuriei_017Tabara Bucuriei_001Tabara Bucuriei_002Tabara Bucuriei_003Tabara Bucuriei_004Tabara Bucuriei_005Tabara Bucuriei_006Tabara Bucuriei_007Tabara Bucuriei_008Tabara Bucuriei_009Tabara Bucuriei_010Tabara Bucuriei_011Tabara Bucuriei_012Tabara Bucuriei_013Tabara Bucuriei_014Tabara Bucuriei_015Tabara Bucuriei_016
DorohoiNews.ro, 27-08-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă să îngrijesc o bătrână extern sau să am grijă de un copil! Număr ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro