Indemnizație pentru absolvenții de liceu și facultate. Se depun documentele în maximum 60 de zile

21 iun. 2026, Social
Indemnizație pentru absolvenții de liceu și facultate. Se depun documentele în maximum 60 de zile

Absolvenții care termină liceul, școala postliceală sau facultatea și nu reușesc să se angajeze în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor pot beneficia de indemnizație de șomaj. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a reamintit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii pentru a primi acest sprijin financiar.

Cine poate solicita indemnizația de șomaj
Potrivit Legii nr. 76/2002, absolvenții cu vârsta de cel puțin 16 ani care nu își găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvirea studiilor pot solicita indemnizația de șomaj.

Măsura se aplică persoanelor care au terminat învățământul liceal, postliceal sau universitar, dar și altor forme de învățământ prevăzute de lege, inclusiv școlilor speciale pentru persoane cu handicap.

Legea stabilește clar cine este considerat absolvent.
„Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.”

Ce trebuie să facă absolvenții în primele 60 de zile
Pentru a beneficia de sprijinul acordat de stat, absolvenții trebuie să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului.

Înregistrarea trebuie făcută în maximum 60 de zile de la absolvire.

Chiar dacă formalitățile sunt îndeplinite în acest interval, indemnizația nu este plătită imediat. Plata începe după expirarea celor 60 de zile și se acordă timp de șase luni.

În 2026, valoarea indicatorului social de referință (ISR) a rămas la 660 de lei, astfel că indemnizația lunară de șomaj pentru absolvenți este de 330 de lei, reprezentând 50% din ISR.

Cine nu poate primi ajutorul de șomaj
Legea prevede și situațiile în care indemnizația nu poate fi acordată.

Nu beneficiază de acest drept absolvenții care refuză un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale sau nivelului studiilor ori refuză participarea la programele de ocupare și formare profesională organizate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

De asemenea, nu pot primi indemnizația persoanele care, la momentul solicitării, urmează o altă formă de învățământ organizată sau acreditată ori absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi.

Ce documente trebuie depuse
Pentru înregistrarea în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, absolvenții trebuie să depună următoarele documente:
actul de identitate;
diploma de absolvire sau adeverința din care rezultă data absolvirii;
declarație pe propria răspundere privind starea de sănătate.

Ajutorul se acordă o singură dată pentru fiecare formă de învățământ
Potrivit Legii nr. 76/2002, indemnizația de șomaj pentru absolvenți poate fi acordată o singură dată pentru fiecare nivel de studii finalizat.

Astfel, persoanele care urmează ulterior o altă formă de învățământ nu mai pot beneficia de acest sprijin pentru aceeași etapă educațională.

ANOFM recomandă absolvenților să respecte termenul de 60 de zile pentru înregistrare, deoarece depășirea acestuia poate conduce la pierderea dreptului de a solicita indemnizația de șomaj.