Direcția de Asistență Socială Dorohoi informează cetățenii Municipiului Dorohoi că formularele de cerere–declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, aferent sezonului rece noiembrie 2026 – martie 2027, precum și pentru acordarea suplimentului pentru energie, aferent perioadei noiembrie 2026 – octombrie 2027, se pot depune/ridica începând cu data de 19 octombrie 2026 la Serviciul Beneficii Sociale, str. Dumitru Furtună nr. 14, Dorohoi.
Program :Luni – Joi: 08:30–11:00 și 15:00–16:00, Vineri: 08:30–11:00
Limita de venit: la familie se aplică plafonul de 1.386 lei/persoană, iar la persoana singură plafonul este 2.053 lei.
Acte necesare
- cerere și declarație pe propria răspundere;
- cartea de identitate, inclusiv mențiunea privind domiciliul/reședința, pentru membrii familiei cu vârsta de peste 14 ani;
- certificate de naștere pentru membrii familiei cu vârsta sub 14 ani;
- certificat de căsătorie/hotărâre judecătorească de divorț/certificat de deces, după caz;
- acte doveditoare privind veniturile realizate în luna anterioară;
- adeverință de salariu cu venitul net, inclusiv valoarea bonurilor de masă;
- cupoane de indemnizații (handicap, șomaj, creșterea copilului etc.);
- cupoane de pensie;
- documente privind pensia alimentară, după caz;
- acte privind veniturile din închirieri, dobânzi, dividende, arendă, subvenții APIA, jocuri de noroc etc.;
- cartea de identitate a autoturismului, din care să rezulte vechimea mai mare de 10 ani;
- contractul de proprietate sau de închiriere a locuinței;
- facturi complete de gaze naturale și energie electrică;
- documente autorizate care să ateste existența sursei de încălzire cu gaze naturale/energie electrică;
- extras de cont bancar – pentru persoanele care se încălzesc cu lemne.
Ajutorul pentru încălzire
|
Venit mediu net lunar / persoană |
Procent |
Energie electrică |
Gaze naturale |
Lemne |
|
sub 200 lei |
100% |
500 lei |
250 lei |
320 lei |
|
200,01–320 lei |
90% |
450 lei |
225 lei |
288 lei |
|
320,01–440 lei |
80% |
400 lei |
200 lei |
256 lei |
|
440,01–560 lei |
70% |
350 lei |
175 lei |
224 lei |
|
560,01–680 lei |
60% |
300 lei |
150 lei |
192 lei |
|
680,01–920 lei |
50% |
250 lei |
125 lei |
160 lei |
|
920,01–1.040 lei |
40% |
200 lei |
100 lei |
128 lei |
|
1.040,01–1.160 lei |
30% |
150 lei |
75 lei |
96 lei |
|
1.160,01–1.280 lei |
20% |
100 lei |
50 lei |
64 lei |
|
1.280,01–1.386 lei / 2.053 lei |
10% |
50 lei |
25 lei |
32 lei |
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului:
- Energie electrică: 30 lei/lună
- Gaze naturale: 10 lei/lună
- Lemne/combustibili solizi: 20 lei/lună
- Dacă energia electrică este singura sursă de energie utilizată, suplimentul este 70 lei/lună.
Familiile și persoanele singure care dețin în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social și a ajutorului pentru încălzirea locuinței nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței.
În cazul în care cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe depozite bancare a căror sumă totală este mai mare de 3 ori valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, familia nu poate beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței.
Titularii ajutorului pentru încălzirea locuinței și ai suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei sau veniturile acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi cereri–declarații pe propria răspundere, însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.




















