Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Suntem diferiti dar egali

Miercuri 01.06.2011 a avut loc finalul campaniei ,, Suntem diferiţi dar egali” organizată de Fundaţia Star of Hope în parteneriat cu Primaria mun. Dorohoi, Direcţia de Asistenţă socială , Gr. Nr.9,, Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Scopul  campaniei a fost acela de a elimina barierile de comunicare şi de a sensibiliza comunitatea dorohoiană să se implice activ în inculuziunea socială a copiilor cu nevoi speciale.  In cadrul acestui proiect am avut parteneri toate grădiniţele şi şcolile din Municipiul Dorohoi,iar partenerii media au fost: TeleM, Radio Fix, Radio Cristal, Monitorul de Botoşani, Momentul de Dorohoi carora le mulţumim pe această cale pentru susţinere şi imlicare.

Primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu în discursul său a declarat că mulţumeşte Fundaţiei Star of Hope că se ocupă de copiii cu nevoi speciale. Dumnealui, a fost alături încă de la inceputul acestui proiect şi a promis că  se va implica în continuare, deoarece a văzut în acest centru profesionalismul specialiştilor şi progresele copiilor. Apelul său a fost către cetăţenii oraşului să fie mai atenţi şi cu îngăduinţă faţă de acest segment social.

Prin realizarea desenului ,,In lumea copiilor”, copiii şi părinţii acestora sub indrumarea cadrelor didactice au demonstrat  incă o data că fiecare copil are dreptul la o dezvoltare normală în cadrul comunităţii în care se naşte, are dreptul să crească înconjurat de căldură, având acelaşi acces la educaţie şi joc. Suma strânsă pe toate unităţile şcolare este de 3028 lei, bani care vor fi folosiţi pentru activităţile de recuperare a copiilor cu nevoi speciale din  cadrul centrului Steaua Speranţei- Dorohoi.

Pe scena amenajată în aer liber din faţa primăriei mun. Dorohoi, copiii cu dizabilităţi de la centrul Steaua Speranţei au cântat alături de copiii de la şcoala nr.7 Dorohoi sub îndrumarea prof. Bradu Vasile, iar la final  au fost premiate desenele câştigătoare pentru fiecare instituţie:

Grădiniţa nr.9 ,, Ştefan ce Mare şi Sfânt” –Ionel Andreea – grupa ,,Voiniceii”
Grădiniţa cu program prelungit nr.10- Relinschi Iulica
Grădiniţa cu program prelungit nr.8- Drăghici Miruna
Grădiniţa cu program prelungit nr.7- Gherase Andreea
Grădiniţa cu program prelungit nr.6- Lonte Raluca
Grădiniţa nr.4 - Seminarul teologic ,,Sfântul Ioan Iacob”– Şoptică Anastasia
Grădiniţa nr.3 - Moroşanu Flavius
Grădiniţa Step by step de la şc. Nr.7 – Stredie Bianca

Şcoala nr.7 ,, Alexandru Ioan Cuza”- Frunză Andra Cristina cl.a II-a Step by step
Şcoala nr.8 ,, Mihail Kogalniceanu” – Ostopovici Rareş cl a IIIa A
Neaună Iulia CL a VIIIa D
Şcoala nr.5 ,,Spiru Haret”- Chiţan Iustina cl a IIIa B
Cronţ Diana cl. a Va D
Şcoala generală nr.2- Ifrim Andreea cl.a VIIIa A
Colegiul naţional Grigore Ghica v. Voievod- Zvâncă Alin – Ionuţ cl.a IXa A (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Suntem diferiti dar egaliSuntem diferiti dar egali (2)Suntem diferiti dar egali (3)Suntem diferiti dar egali (4)
DorohoiNews.ro, 02-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro