Familiile sinistrate primesc de la stat câte 3000 lei pentru procurarea de bunuri

9 iun. 2011, Social
Familiile sinistrate primesc de la stat câte 3000 lei pentru procurarea de bunuri

Familiile afectate de inundaţiile de anul trecut vor primi un sprijin financiar de la stat. Prefectul Cristian Roman a declarat că sprijinul care va fi acordat judeţului Botoşani, de 1,23 milioane lei, se datorează repetatelor intervenţii făcute la Guvern. Banii vor fi repartizaţi unui număr de 463 de familii şi sunt daţi în urma unor anchete sociale pentru achiziţionarea de bunuri.

Banii sunt pentru acele familii sinistrate care nu au avut posibilitatea să-şi recumpere sau să-şi reamenajeze locuinţele pe care noi, împreună cu primăriile, le-am construit. Guvernul a alocat materiale, din diferite surse au venit bani pentru manopere, pentru reconstrucţia caselor şi pentru materiale diferenţă şi am solicitat şi sume de bani pentru a-i ajuta pe aceştia să mai cumpere bunuri în casă, respectiv o mobilă, un aragaz, un frigider. În urma intervenţiilor noastre, sunt în măsură să vă informez că prin memorandum, care va fi aprobat de Guvernul României, vor fi alocate judeţului nostru câte 3000 de lei pentru fiecare familie sinistrată“, a spus prefectul.

Potrivit acestuia, un număr de 19 localităţi au fost afectate de inundaţii. Prefectul speră ca aceste ajutoare să fie acordate în cel mai scurt timp. Banii pe care îi va acorda statul provin din sponsorizări făcute către Guvernul României. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!