Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prefectura-botosani

Administratorul Prefecturii riscă desfacerea contractului de muncă. Şi asta după ce, luni seară a provocat un accident cu maşina instituţiei, în urma căruia a lovit nu mai puţin de patru maşini aflate într-o parcare. Acesta se afla la  volanul autoturismului Logan înmatriculat cu numere aparţinând Ministerului Administratiei şi Internelor. Angajatul Prefecturii a fost testat cu aparatul etilotest, în urma căruia a rezultat o alcoolemie de 0,90mg/l. Pe baza rezultatelor anchetei Poliţiei, Adi Moisii va fi cercetat administrativ şi de către organele de disciplină din cadrul Instituţiei Prefectului, scrie botosaninews.

 

Potrivit declaraţiilor consilierului prefectului, Radu Doruleţ, angajatul Prefecturii nu avea ce căuta la volanul autoturismului instituţiei, mai ales pentru că se afla în afara orelor de muncă şi nu avea acceptul nimănui să utilizeze maşina instituţiei. Faptul că acesta poseda cheile autoturismului intră în atribuţiile sale de serviciu, în sensul că prin natura funcţiei pe care o are, aceea de administrator, deţine dublura tuturor cheilor atât a autoturismelor cât şi din instituţie.

 

“Noi putem acţiona doar pe cale administrativă. Astfel în baza a ceea ce ne va furniza Poliţia, va fi sesizată comisia de disciplină din cadrul Instituţiei Prefectului, iar sancţiunea poate merge până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat Radu Doruleţ, consilierul prefectului. Adi Moisii lucra pe funcţia de administrator al Prefecturii de 20 de ani.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că în jurul orei 16.30, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan pe Aleea Mihail Kogalniceanu din municipiul Botoşani, bărbatul de 46 ani, din municipiul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după care şi-a continuat deplasarea pe o distanţă de aproximativ 200 m, acroşând un autoturism Opel Astra, aflat parcat. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, deplasându-se mai departe şi ajungând în parcările situate pe Aleea Bucovina şi Aleea Azurului din municipiul Botoşani, unde a mai acroşat alte 5 autoturisme parcate, avariindu-le. Şi în aceste condiţii conducătorul auto a continuat deplasarea, până pe strada Viilor, unde a fost oprit şi imobilizat de mai mulţi cetăţeni care locuiau în zonă şi care au sesizat poliţia prin apelarea numărului unic pentru urgenţe. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prefectura-botosani
DorohoiNews.ro, 14-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro