Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prefectura_botosani

Câteva sute dintre sinistraţii care figurau pe liste pentru ajutoarele băneşti, care urmau să fie date din fondul de ajutorare al Guvernului, nu vor intra în posesia acestora. Şi asta pentru că anchetele sociale realizate de reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale au scos la iveală că o parte dintre aşa zişii sinistraţi deţineau şi alte proprietăţi sau că domiciliau în alt oraş decât în Dorohoi. Anchetele au fost efectuate la aproape 800 de persoane, iar în urma acestora s-a constatat că circa 300 de persoane nu au statut de sinistrat, scrie botosaninews.ro.

Anchetele sociale au fost finalizate şi urmează ca Instituţia Prefectului să stabilească unde vor fi direcţionate ajutoarele băneşti.

“Avem o parte care, după ce s-au făcut acţiunile de verificare, nu au mai venit să aducă documentele necesare, o parte care în urma verificărilor şi la Direcţia de Finanţe s-a dovedit că au şi câte două-trei case. De asemenea, sunt unii care au şi 3000 şi ceva venituri pe lună, alţii care au venituri şi au primit câte 1500-2000 lei şi bunuri, respectiv frigidere, aragaz şi funcţie şi de aceste chestiuni vom stabili unde vor merge ajutoarele“, a spus Sebastian Tocariu, directorul AJPS Botoşani.

Potrivit acestuia, prioritate la ajutoarele băneşti vor avea sinistraţii care nu au primit alte ajutoare. Anchetele au fost derulate la decizia prefectului Cristian Roman. Rezultatele anchetei vor fi trimise către Guvern. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prefectura_botosani
DorohoiNews.ro, 08-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.11.2011 la 00:05

Aleluia ...cine stie ce smecher a shutit banii atat de mult trambitzati...De fapt trambitza a fost trombon!!!!Ce ati mai cautat prin casele oamenilor??..nesimtzire mare in gaura asta de Dorohoi!Succes la shutit fondurile in continuare.....si cum am mai zis nu mai spunetzi ca atzi dat!!Unii chiar cred asta!!!

12.09.2011 la 13:52

aici cred ca degeaba scrii,nu citeste cine trebuie,sunt multi la care nu s-au facut anchete sociale...sunt sigura ca banii ii vor primi tor cei lenesi,betivani,cei ce au avut o casa ca vai de ea,asta ca nu au muncit la viata lor....iar cei ce au muncit nu vor beneficia de nimic,or sa vina alegerile,mai pupa primarul sa fie ales,doar de cei ce le da macare gratis de ani de zile si la altii ca ei.

09.09.2011 la 15:24

E o vorba:”La cel ce n-are sa-i iei si cenusa din soba.De ce n-are?”K dac-ar munci ar avea.Uiati-va un pic cum cara unii mancare de pe la social si nu au muncit o zi nicaieri;asta in timp ce batranii care au muncit 30-40 de ani abia-si duc zilele din amarita aia de pensie;sau altii abia pot face fata bancilor de la care s-au inprumutat pt. o casa sau apartament.Dar cand e vb de o nenorocire tot aia care stau degeaba striga:k de ce-i da lu ala si nu lui.Sau poate nu stiti ce au facut unii sinistrati cu materialele primite?De fapt asta ar trebui facut :luati fiecare si verificati;cat ai primit si cat ai facut;sa vezi atunci surpriza!

09.09.2011 la 12:48

Adevarat multi sinistrati (lenesi si betivi)au gauri in pereti , ca cei care muncesc si-au refacut casutele si chiar traiesc in conditii decente , se stie cel mai bine intre vecini

09.09.2011 la 10:44

Si ce conteaza cate case are omul?nu a muncit pentru ele?au avut propietati si au fost distuse de o calamitate naturala.Daca a avut o casa e despagubit cu una,daca a avut trei sa fie despagubit cu trei. ASA E CORECT!Nu mai incurajati nemunca si tineti in brate toti lenesii care nu au facut nimic toata viata, si se pling ca nu au.Nu-i vedeti cum stau pe strazi si prin crasme si traiesc numai din ajutoare de la stat?Cei care muncesc cu adevarat nu pot sa primeasca ceva ca au iar cei care nu muncesc sa primeasca pt ca n-au!asta da conceptie .

09.09.2011 la 09:06

Sunteti cam prost informati in legatura cu anchetele sociale, cu numarul lor, cu cine le-a facut. Si apoi, cum poti sa spui dupa un an si ceva, ca 300 familii nu au statut de sinistrat? Ce statutul de sinistrat se dobandeste in functie de venit?

08.09.2011 la 20:04

ai mare dreptate diana.asta e conducerea din dorohoi,care din pacate nici nu cunosc cazurile famililor sinistrate.

08.09.2011 la 15:35

Gura pacatosului..adevar graieste! Cum am spus ca la pastele cailor se va vedea infimul ajutor pt sinistrati ca comentariu la un anunt publicat cu circa 4 luni in urma!Felicitari pt brambureala si daca nimic nu iese ..nimic nu se face!De primit poate au primit unii ceva,unii obisnuiti sa dea din coate desi care posibil nu au nevoie sau nu au fost niciodata sinistrati!Problema e ca se foloseste expresia..(au primit)!Dragi tovarasi si prieteni..lasatzi o moarta in popusoi si nu mai masurati ce ar fi trebuit sa primeasca fiecare sinistrat!Spargeti odata gasca care asalteaza asa zisele ajutoare si dati oamenilor banutzii macar sa aiba timp si cu ce sa acopere gaurile din peretzi..macar sa si poata pune o podea pe jos sa poata locui cat de cat decent in locuintzele ridicate ca vai de capul lor de renumitii constructori!Iarna nu i ca vara...dar poate fi prea friguroasa pt cei lasati de izbeliste! Nu mai vorbiti pe gratis ca a inceput sa miroase a (cenzurata expresia)

08.09.2011 la 14:41

A trebuit sa treaca 1 an si 3 luni sa faceti o ancheta sociala normala?Intr-un oras ,,mare,, ca Dorohoiul era greu sa stii ca au si alte proprietati .Rusine acu dupa ce banii au fost dati si cheltuiti pe concedii in Grecia s-au trezit cei in drept ca de fapt nu trebuia sa le dea banii sinistratilor.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro