Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sulfina barbu

În perioada 13.10 – 14.10.2011, la  Sinaia, a avut loc întâlnirea de lucru cu conducerea Inspecţiei Muncii,  la care a participat  d-na Sulfina Barbu – ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, şi d-nul Ivăşchescu Nicolae – secretar de stat în ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Cu aceasta ocazie  a fost  analizată  activitatea inspectoratelor teritoriale de munca, în vederea adoptării strategiei  pe anul 2012. În domeniul relaţiilor de muncă, precum şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  au fost  dezbătute următoarele:

- rezultatele obţinute în primele 9 luni ale anului 2011;
- rezultatele parţiale privind verificările dispuse de Curtea de Conturi;
- discuţii privind dezvoltarea sistemului de control manageriale al Inspecţiei Muncii (ITM –uri) identificarea  acţiunilor, responsabilităţilor, termenelor;
- cercetarea evenimentelor/accidentelor;
- prezentarea modificărilor aduse Codului Muncii, probleme apărute în implementarea acestora, modalităţi de abordare şi soluţionarea acestora;
- situaţia carnetelor de muncă;
- Legea nr. 52/2011 probleme de aplicare, propuneri de modificare/completare;
- îndrumări pentru completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, precum şi cazuri neprevăzute în aplicaţia REVISAL – soluţii de moment;
- prezentarea procedurii operaţionale privind înregistrarea Contractelor Colective de Muncă, potrivit Legii nr.62/2011 a dialogului social;
- prezentarea Procedurii operaţionale privind  utilizarea formularelor cu regim special;
- calitatea actelor de control întocmite de inspectorii de  muncă;
- stabilirea indicatorilor de performanţă pentru evaluarea în anul 2012 a activităţii conducerii inspectoratelor.

Urmare a analizei indicatorilor de performanţă pentru  inspectoratelor teritoriale de muncă la 9 luni, de la întălnirea de lucru de la Sinaia din  perioada 13 – 14.10.2011 cu conducerea Inspecţiei Muncii,  la care a participat  d-na Sulfina Barbu – ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, şi d-nul Ivăşchescu Nicolae – secretar de stat în ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale,  Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani s-a clasat  pe locul I,  după cum urmează:

- Indicatori de performanţă pentru inspectorat  - locul 1
- Indicatori de performanţă în domeniul relaţiilor de muncă  - locul 3
- Indicatori de performanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă  - locul 8(DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sulfina barbu
DorohoiNews.ro, 17-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro