Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Solidaritate fara varste_Dorohoi_ 5 MAI

Prin voia lui Dumnezeu, fiecare fiinţă sau obiect are legea şi importanţa sa în lume. Asociaţia IHTIS s-a înfiinţat în anul 2004 şi de atunci militează constant şi cu frumoase rezultate împotriva tuturor formelor de discriminare.

Fiecare dintre noi are momente în viaţă când este pus într-o situaţie mai puţin plăcută, fără a avea vreo vină personală. Suferim atunci şi simţim că cei din jurul nostru nu ne înţeleg îndeajuns şi că NU ne oferă dreptul de a fi şi de a ne dezvolta după cum ne-am dori. Atunci  apare în viaţa noastră fenomenul social numit: DISCRIMINARE.

Persoanele care întâlnesc cel mai des acest fenomen al discriminării în viaţa de zi cu zi, sunt semenii cunoscuţi fiind de noi toţi ca „persoane cu nevoi speciale”.

Astazi, 5 Mai 2012 membrii, voluntarii, colaboratorii Asociaţiei IHTIS şi-au propus să vină în faţa publicului dorohoian cu un mesaj simplu:  „A fi special este darul umanităţii”

Timp de câteva ore, pe pietonalul dorohoian, cei prezenţi vor avea prilejul să participe direct sau să asiste la un program variat – dans, muzică, teatru, artă manuală – forme personale de auto -reprezentare, manifestare în care cu toţii avem o singură misiune: SĂ SPUNEM NU DISCRIMINĂRII. 

Asociaţia IHTIS adresează sincere mulţumiri instituţiilor şcolare şi asociaţiilor care au răspuns invitaţiei, precum şi personalităţilor direct implicate în pregătirea acestei manifestări: Domnului Primar DORIN ALEXANDRESCU, Domnului Consilier DORIN BIRTA şi Domnului Profesor CORNELIU DRESCANU.


SOLIDARITATE FĂRĂ VÂRSTĂ 5 MAI 2012, orele 10:00 – 18:00 DESFĂŞURĂTOR ACTIVITĂŢI

1. ASOCIAŢIA IHTIS 10:00
    - Cuvânt de deschidere Pledoarie împotriva discriminării PROF. CORNELIU DRESCANU şi OFICIALITĂŢI
2. TRUPA DE DANS „ONE TWO STEP” 10:25
    - Dans
3. ŞCOALA NR.5 „SPIRU HARET”, DOROHOI 10:30
    - Muzica folk – Antochi Iulia şi Brehuiescu Octavian, clasa a V-a B
    - Prezentare eseu - Gogiu Miruna, clasa a VI C
    - Grup vocal – clasa a VI C
    - Interpretare 2 melodii populare la orgă - Mihai Sebastian - VI C
    - Interpretare melodie muzică uşoară - Lepardă Andreea - VII A
    - Duet Băncescu Morena – cl VIII A şi Băncescu Antonio – cl. VI C
4. ŞCOALA cu cl. I – VIII HILIŞEU – IEZER 11:00
    - Formaţia de DANS MODERRN „DID – DOLLS” 
    - Formaţia de DANS POPULAR „ROMÂNAŞII”
5. TRUPA DE TEATRU PAROL BOTOŞANI 11:20
    - Sceneta „Garda Financiară”
6. TRUPA DE DANS ONE TWO STEP 11:30
     - Dans de societate 2
7. ASOCIAŢIA CULTURALĂ „VIS DE ARTIST” BOTOŞANI și APC Centrul EUROPE DIRECT BOTOŞANI 11:35 
Momente muzicale MORENA-IASMINA BĂNCESCU şi ANA MARIA GÎBU
Distribuire materiale informative
8. ŞCOALA cu cl. I – VIII, C-tin TINCU LIŞNA-SUHARĂU 12:05
    - Grup de recitatori
9. COSMINA APARASCHIVEI 12:30
    - Muzică uşoară
10. ALEXANDRU COZACIUC 13:30
    - Muzică populară Instrumentală
11. ANDREEA AIRINEI 13:45
    - Muzică populară
12. ŞCOALA MIHAIL SADOVEANU DUMBRĂVIŢA IBĂNEŞTI 14:00
    - Recitare – Bunduc Georgiana, clasa I
    - Dans modern – „BOBO BAND”, clasa a III a
    - Solişti muzică populară Adelina Creangă, clasa a VI a, Alexandru Creangă, clasa a II a
    - Dans popular – „Dumbrăveanca”
    - Colaj de Versuri
13. ŞCOALA NR.3 VORNICENI 14:45
    - Muzică religioasă
14. ALEXANDRU COZACIUC 15:00
    - Muzică populară Instrumentală
15. ŞCOALA NR.3 VORNICENI 15:15
    - Program de muzică populară şi muzică uşoară
16. ASOCIAŢIA IHTIS 15.30
    - DIALOG LIBER ÎNTRE PARTICIPANTI Proiecte de viitor
17. ŞCOALA NR.5 „SPIRU HARET”, DOROHOI 16:30
    - Grup Vocal Muzică Populară cl. I C
18. ASOCIAŢIA IHTIS 17:00 – 18:00
    - Program susţinut de copiii cu deficienţe de vedere

Prezentator: CARINA UNGUREANU

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Solidaritate fara varste_Dorohoi_ 5 MAI
DorohoiNews.ro, 05-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro