Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Baiceni-Vizita-Doina Federovici_15

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Doina Federovici împreună cu doi reprezentanţi ai DGASPC Botoşani din cadrul  serviciului comunitar specializat destinat protecţiei copilului, împreună cu primarul comunei Dumitru Viţei şi asistentul social al primăriei s-a deplasat în cursul zilei de astăzi acasă la familia Andriesei din Băiceni, comuna Curteşti.

„Am fost extraordinar de impresionată de situaţia acestor micuţi şi de aceea am ţinut să ajung personal să-i cunosc. Toţi copii au dreptul la educaţie şi stă în puterea noastră să facem tot ce este posibil ca aceştia să beneficieze de acest drept. Având în vedere că în câteva zile începe anul şcolar aşa după cum am promis am reuşit să asigur pentru toţi copii din această familie ghiozdane conţinând rechizite şcolare în funcţie de vârsta acestora.”, a declarat vicepreşedintele Consiliul Judeţean Botoşani, Doina Elena Federovici.

Aceasta este de parere ca În acest moment lipsa rechizitelor nu mai reprezintă un motiv de a nu începe anul şcolar. Mai mult pe lângă aceste rechizite familia a primit alimente, fructe şi dulciuri.

„Cazul nu este unul izolat. Este unul cunoscut de autorităţile locale iar situaţia acestei familii se află în atenţia DGASPC Botoşani şi a autorităţilor locale încă de la sfârşitul anului  2004, motiv pentru care au fost incluşi în anul 2005 într-un program PHARE de sprijin material pentru prevenirea instituţionalizării pe o perioadă de 5 luni.”, a mai adăugat Doina Elena Federovici.


Ulterior din 2007 şi până în prezent au fost sprijiniţi material (produse alimentare, igienico – sanitare, îmbrăcăminte, etc.) de autoritatea locală, de mai multe fundaţii dar şi de persoane fizice.

„În acest moment mama benficiază de indemnizaţia de însoţitor pentru persoane cu dizabilităţi având în vedere gradul de handicap al copilului de 10 ani. Pe de altă parte începând cu anul 2011 familia se află în atenţia unei fundaţii care până în acest moment le-au construit casa în care locuiesc urmând ca aceasta să fie mobilată. În toată acestă perioadă mama a fost informată/ îndrumată/consiliată cu privire la serviciile psihosociale de care poate beneficia în vederea dezvoltării abilităţilor parentale şi creşterii capacităţii de a face faţă situaţiilor de dificultate. Însă ca în multe alte cazuri ne confruntăm cu o situaţie destul de dificilă din punct de vedere al cooperării  părinţilor. Pentru că soluţiile legale de protecţie pe care noi le oferim nu sunt îmbrăţişate de aceştia din diverse motive care sunt lesne de intuit.”, a spus vicepreşedintele Consiliul Judeţean Botoşani, Doina Elena Federovici.

Situaţia familiei rămâne în atenţia autorităţilor locale, iar cazul va fi pus în atenţia consiliului comunitar consultativ în vederea realizării unui plan de intervenţie pe termen lung pentru prevenirea separării copiilor de mediul familial. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Baiceni-Vizita-Doina Federovici_15Baiceni-Vizita-Doina Federovici_01Baiceni-Vizita-Doina Federovici_02Baiceni-Vizita-Doina Federovici_03Baiceni-Vizita-Doina Federovici_04Baiceni-Vizita-Doina Federovici_05Baiceni-Vizita-Doina Federovici_06Baiceni-Vizita-Doina Federovici_08Baiceni-Vizita-Doina Federovici_09Baiceni-Vizita-Doina Federovici_11Baiceni-Vizita-Doina Federovici_14Baiceni-Vizita-Doina Federovici_16Baiceni-Vizita-Doina Federovici_17Baiceni-Vizita-Doina Federovici_18Baiceni-Vizita-Doina Federovici_20Baiceni-Vizita-Doina Federovici_21Baiceni-Vizita-Doina Federovici_22Baiceni-Vizita-Doina Federovici_24
DorohoiNews.ro, 10-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro