Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Superkombat

La cinci ani de la lansare, promoţia românească Superkombat, condusă de Eduard Irimia, va organiza pe 26 martie, la San Juan, capitala statului Puerto Rico, primul mare eveniment al anului pe reguli K-1, unde cap de afiş va fi confruntarea dintre Cătălin Moroşanu şi cel mai bine cotat greu britanic, gigantul Daniel Sam (1,97 m, 125 kg).

După ce în anii trecuţi, evenimentele Superkombat au fost găzduite de ţări precum România, Germania, Italia, Elveţia, Olanda, Muntenegru, Austria, Brazilia, Emiratele Arabe Unite sau Croaţia, evenimentul de la San Juan va fi o premieră, fiind primul de pe teritoriu american.

„Este un moment istoric pentru sportul românesc fiindcă am reuşit să pătrundem pe piaţa americană. Recunosc că a fost visul meu încă din momentul în care am înfiinţat acest produs, iar faptul că vom fi acolo, deja e un pas enorm pentru noi. Proiectul este pe termen lung şi vizează evenimente atât în America de Nord, cât şi în Sud, în Columbia şi Brazilia", a declarat Eduard Irimia, care a dezvăluit că, pe lângă Moroşanu, gala va include sportivi din toată lumea, iar în deschidere vor lupta şi români din noua generaţie precum Cristiana Stancu, Sebastian Cozmâncă, Cristi Spetcu şi Dumitru Ţopai.

„Am învăţat multe după experienţa de anul trecut şi am făcut schimbări în structura circuitului, care vor fi vizibile încă de la primul eveniment", a adăugat promotorul român.

Evenimentul din Puerto Rico, transmis în direct în peste 100 de ţări, printre care şi România, pe Sport.ro şi Eurosport, va fi organizat în parteneriat cu portoricanul Richy Miranda - Cortese, cel care a organizat prima gală UFC în afara teritoriului continental al SUA. „E un eveniment istoric atât pentru Superkombat, cât şi pentru Puerto Rico. Trebuie să îi mulţumim pentru susţinere şi doamnei primar din San Juan, Carmen Yulin Cruz, care s-a bucurat să ştie că un eveniment internaţional va fi organizat aici", a afirmat şi oficialul american.

Gala Superkombat de la San Juan va avea loc în cea mai mare arenă din oraş, The Roberto Clemente Coliseum, care are o capacitate de 10.000 de locuri. Duelul dintre Cătălin Moroşanu şi Daniel Sam, britanicul aflat în top 15 la nivel mondial şi care în trecut i-a învins pe Brian Douwes şi Singh Jaideep, va fi meciul-vedetă al galei denumită „SUA vs Restul Lumii" deoarece va programa confruntări între sportivi americani şi grei de pe toate continentele.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Superkombat
DorohoiNews.ro, 11-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro