Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sebastian Cozmanca

Luptătorul Sebastian Cozmâncă originar din Dorohoi, îl va înlocui pe Cătălin Moroșanu, colegul său de sală și antrenament, în meciul cu turcul Murat Aygun, antrenat de Peter Aerts, în gala Superkombat, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, la Idu Tenis Arena din Mamaia.

„Este cea mai mare veste pe care o puteam primi. Le mulțumesc organizatorilor că au acceptat să lupt în locul lui Cătălin și că eu voi avea onoarea să îi închid gura turcului", a spus Cozmâncă imediat după aflarea veștii, în timp ce se afla în cantonament pentru gala de la Mamaia, unde urma să lupte cu surinamezul Clyde Brunswijk.

În vârstă de 24 de ani, sportivul a devenit cunoscut după ce în urmă cu șapte luni a acceptat un meci în Grecia în ultima zi împotriva unui adversar cu 30 de kilograme mai greu și a reușit să îl învingă clar, punându-l odată și la podea. La debutul său în Superkombat, anul trecut, Cozmâncă a câștigat cu un KO brutal chiar în prima repriză printr-o lovitură înaltă de picior la cap.

„De data asta, Sebastian este și la capacitate 100% fiindcă el oricum trebuia să lupte în această gală, așa că va fi o mare surpriză pentru turc. Nu am fi lansat provocarea dacă nu credeam în potențialul lui Sebastian", a spus și antrenorul celor doi, Mihai Constantin.

„S-a antrenat cot la cot cu mine, mi-a pus probleme la sparring, sunt sigur că poate câștiga. Îl știu cât de dedicat e, știu ce poate. Marele regret este că nu am eu ocazia să îl fac KO pe Murat, că o va face Sebi", a declarat Moroșanu, aflat la un centru de recuperare din Capitală.

Gala Superkombat, programată pentru sâmbătă, de la ora 20:00, la Idu Tenis Arena din Mamaia, va program un total 12 confruntări internaționale. Printre cei care vor mai urca în ring se numără Alexandru Negrea, Dawid Kasperski, Amansio Paraschiv, Alex Filip sau fostul campion mondial la rugby U-20, Andrei Șugar.

Cei 24 de sportivi vor efectua cântarul oficial vineri, de la ora 18:00, la City Park din Constanța, acolo unde va fi prezent și legendarul Peter Aerts, iar de la ora 22:30 vor fi prezentați în Piațeta Cazino din Mamaia, ocazia cu care Asociația Litoral Delta Dunării, partener oficial, îi va oferi campionului olandez titlul de ambasador al stațiunii de la malul mării.

Biletele pentru gala transmisă în direct de Sport.ro, Fight Box HD și Eurosport 2 sunt disponibile în orice magazin Germanos, Vodafone, Domo sau Orange, dar și la Tenis Idu Arena din Mamaia.

Programul complet al galei:

11. Main-event - Categoria grea (+96 kg)
Murat Aygun (Turcia) vs Sebastian Cozmâncă (România)

10. Eliminatoriu pentru titlul mondial - Categoria semigrea plus (-86 kg)
Dawid Kasperski (Polonia) vs Alexandru Negrea (România)

9.Super Fight - Categoria mijlocie (-71 kg)
Rangel Ivanov (Bulgaria) vs Amansio Paraschiv (România)

8. Super Fight - Categoria super mijlocie (-77 kg)
Fotis Gionis (Grecia) vs Alex Filip (România)

7. Super Fight - Categoria grea (+96 kg)
Robert Constantin (Italia) vs Andrei Sugar (România)

6. Super Fight - Categoria mijlocie (-72,5 kg)
Mustapha El Messaoudi (Maroc) vs Eduard Chelariu (România)

5. Super Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Giuseppe de Domenico (Italia) vs Adrian Roșca (România)

4. Super Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Serginio Kruydenhof (Olanda) vs Ionut Sandur (România)

3. Super Fight - Categoria mijlocie (-71 kg)
Madalin Crăciunică (România) vs Robert Stoica (România)

2. Super Fight – Categoria ușoară (-65 kg)
Tiberius Udrescu (România) vs Cosmin Mărcuță (România)

1. Super Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Valerian Traistă (România) vs Cristi Stoica (România)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sebastian CozmancaCozmanca Aygun
DorohoiNews.ro, 29-07-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro