Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

FMFR_3

Organizat în perioada 01-03 iulie 2011, Turneul Final al Campionatul Național de Minifotbal–JOMA, ediţia a V-a, sub egida Federației de Minifotbal din România, și-a desemnat în urma unui real maraton minifotbalistic campionii ediţiei 2010-2011.

 

Echipa Consiliului Judeţean Buzău a reuşit să încheie hegemonia ieşeană in minifotbalul românesc. După o finală viu disputată, în care buzoienii au dovedit încă o dată excelente calităţi tehnice şi de coeziune, Consiliul Judeţean a reuşit să treacă de campioana en-titre, Magic Difpress Iaşi cu scorul de 2-1, după executarea loviturilor de departajare. În timpul regulamentar de joc, scorul a fost deschis de buzoieni prin Romeo Stan, ieşenii reuşind, ca de fiecare dată în ultimele trei finale naţionale pe care le-au disputat şi câştigat, să egaleze în ultimul minut de joc. De data aceasta, Magicianul care a reuşit să readucă speranţele în inimile moldovenilor s-a numit Narcis Cataramă.

 

Zeiţa Fortuna nu a mai stat, însă, alături de Magic atunci când s-au executat loviturile de departajare. Dacă Dukadam a apărat patru penalty-uri la Sevilla, Ionuţ Popa, portarul buzoienilor, a apărat toate cele trei lovituri de departajare, câştigând astfel pentru echipa sa cel mai râvnit trofeu din minifotbalul românesc, după ce în 2007 aceeaşi echipă juca finala pe care o pierdea însă în faţa celor de la Macrogroup Zalău. Medaliile de bronz au mers la Railex Suceava care s-a impus în faţa campioanei Iaşiului din această ediţie de campionat, Terramold. Locul ocupat de Railex Suceava este cu atât mai important cu cât se află la prima participare la nivel naţional. Una dintre favoritele acestei ediţii de campionat, echipa gazdă, Mav Glissando Timişoara a trebuit să se declare învinsă chiar în faţa a peste cinci sute de spectatori în meciul din sferturile de finală jucat împotriva chiar a campioanei acestei ediţii, Consiliul Judeţean Buzău.

 

Turneul final s-a bucurat şi de interes din afara ţării noastre. Pe toată durata competiţiei s-au aflat la Timişoara la invitaţia Federaţiei de Minifotbal din România şi reprezentanţii federaţiilor de minifotbal din Cehia, Filip Juda, şi respectiv din Slovacia, Josef Vaclav, cărora li s-a confirmat încă o dată nivelul ridicat al acestui sport în România, după ce în urmă cu mai puţin de 1 an, echipa naţională de minifotbal a României câştiga la Bratislava titlul de campioană europeană.

 

„Minifotbalul se află pe un trend ascendent, atât prin prisma rezultatelor înregistrate,  cât şi a nivelului jucătorilor de minifotbal care au reprezentat campionatele locale, dar şi a numărului impresionant de spectatori care au luat parte alături de noi în aceste zile pline de minifotbal. Cât despre această ediţie de campionat naţional pot să exprim un punct de vedere comun al întregii conduceri a Federaţiei, şi anume că a fost cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. În toamna acestui an vom demara campionate locale de minifotbal în alte 6-7 judeţe ale ţării, dorind să oferim astfel posibilitatea cât mai multor amatori de minifotbal să ia parte la aceste competiţii si să trăiască la intensitate maximă plăcerea de a juca în propria lor competiţie”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România.

 

În toamna acestui an forul minifotbalistic din România pregăteşte organizarea primei ediţii a Supercupei României la Minifotbal, eveniment care va aduce faţă în faţă câştigătoarea din acest an a Cupei României la Minifotbal, AS WMT Giroc Timişoara, şi proaspăta campioană naţională, Consiliul Judeţean Buzău. Pe lângă acest nou eveniment, mult aşteptat, al minifotbalului, preşedintele Răzvan Burleanu ne-a declarat că doreşte tot în toamna acestui an ca România să fie gazda Campionatului European de Minifotbal, decizie pe care o vom cunoaşte chiar în această vară.         

 

Turneul Final al Campionatului de Minifotbal a avut loc în perioada 01 - 03 iulie, la Timişoara şi a adus la start 24 de echipe campioane din 36 de campionate de minifotbal desfăşurate la nivel local sub egida Federaţiei de Minifotbal din România: Lin & Ema Alba Iulia, Naționala Artiștilor București, Grafit Soccer Invest Bacău, FC Amicii Baia Mare, Vulturii Bistrița, S.S. Becko Brașov, Consiliul Județean Buzău, Radical Craiova, Avantaje II Deva, Atletico Abcoz Galați, Galacticii Hunedoara, Magic Difpress Iași, Terramold Iași, Expo Granit Mediaș, Ekatrust Ploiești, Oz Er Golden Roman, Roș Albaștrii Satu Mare, Cariocas Sibiu, Railex Suceava, Pandurii Târgu Mureș, Sport Klub Târgoviște, Mav Glissando Timișoara, Marix Tulcea și Autoland Hosu Zalău. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

FMFR_3FMFR_1FMFR_2FMFR_4
DorohoiNews.ro, 05-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro