Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

romania

Turneu final de coșmar pentru naționala de handbal a României. Trei înfrângeri din tot atâtea jocuri și carențe uriașe arătate atât la nivel fizic cât și la nivel tehnico-tactic. 

Jocul cu Austria, teoretic cel mai apropiat adversar de noi, valoric vorbind, a fost exact în nota celorlalte două dispute avute în grupa de calificări la Europene. Tricolorii au făcut o primă repriză robustă cu destul de puține greșeli individuale, iar atunci când s-a greșit, Ionuț Iancu a reușit să închidă poarta astfel încât după 30 de minute de joc, tabela arăta doar un gol avans pentru austrieci. Repriza a doua însă ne-a arătat de ce Austria ne-a mai învins de două ori. Băieții lui Pascual n-au rezistat decât zece minute, după minutul 40 urmând prăbușirea. N-am mai găsit soluții clare pe atac, am pierdut multe mingi ușoare iar adversarii ne-au penalizat de fiecare dată iar la final s-au impus la șapte reușite avans, 31-24.

Al doilea joc ne-a adus în față o echipă solidă a Spaniei, rănită în orgoliu după înfrângerea istorică din urmă cu două zile, 29-39 cu Croația. Jocul a început bine dar miracolul nu a durat foarte mult, Spania, deși a părut să nu forțeze la capacitate maximă, a început să se desprindă după minutul al 11 lea iar la pauză au intrat cu un avantaj de cinci reușite, 17-12. Repriza a doua a adus de la vestiare o națională a noastră vizibil obosită, care n-a mai avut forța fizică să țină piept atacurilor rapide ale spaniolilor. Repriza a doua a fost una fără istoric, ambele echipe practic așteptând cât mai rapid finalul jocului, soarta acestuia fiind pecetluită încă din prima jumătate a primei reprize. 36-24 rezultat final, un scor mai mult decât just.

Croația, echipă deja calificată, deși nu a apăsat prea tare pe pedala de accelerație, a reușit să ne surclaseze la șase lungimi. Băeții noștri au rezistat chiar foarte bine până cu 90 de secunde înainte de pauză, atunci când au egalat la 12 dar, speriați parcă de rezultatul de pe tabelă, au făcut patru greșeli de începători și la pauză croații conduceau cu 16-12. Repriza a doua a fost de asemea echilibrată, Croații au păstrat diferența liniștitoare, naționala României nu a părut în nici un moment capabilă să revină în joc.

Un turneu final care poate fi catalogat ca dezastruos pentru o națională calificată în premieră la un european în acest mileniu dar care a avut și jucători care s-au evidențiat, cum ar fi suceveanul Stanciuc, un tânăr de doar 19 ani, plecat de la CSU Suceava la Dinamo în această vară, portarul Ionuț Iancu sau interul stânga Andrei Buzle.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

romania
DorohoiNews.ro, 17-01-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro