Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Ceea ce părea a fi un meci foarte dificil pe teren propriu pentru FC Botoșani, s-a dovedit a fi unul mult mai facil decât s-ar fi așteptat chiar și cei mai optimiști suporteri botoșăneni. Echipa lui Mandorlini a fost doar o umbră a multiplei campioane din trecut, CFR Cluj nereușind să dejoace presingul bun pus în teren de băieții antrenați de Bogdan Andone. Campioana a plecat astfel fără nici un punct din nordul Moldovei și, chiar mai mult, nu și-a creat nici măcar o situație clară de gol pe tot parcursul meciului.

Pe un teren bun, în ciuda ninsorilor și a vremii din ultima perioadă, echipa gazdă a părut a fi mult mai motivată și mai implicată în joc decât clujenii, care au arătat mai degrabă surprinși de condițiile meteo dar și de motivația arătată de ultima clasată. Țigănașu a dezghețat jocul abia în minutul 21 cu un șut pete de la 25 de metri iar în minutul 42, după un corner executat de pe partea stângă de Florescu, mingea ajunge la Sadiku, care ratează execuția din poziție bună.

Repriza a doua este mult mai animată. Minutul 52 aduce cea mai mare ocazie a meciului, Fulop îl lansează pe culoare pe Kaproff, acesta îi intoarce serviciul, dar atacantul revenit la FC Botoșani ratează din situație de singur cu portarul, trăgând în Sava. Răspunsul CFR-ului vine în minutul 60, prin Muhar care nu găsește poarta de la marginea careului. După doar patru minute, în minutul 64, Benzar centrează inteligent în spatele fundașilor clujeni, mingea ajunge la a doua bară la Florescu, care nu-l mai iartă pe Sava și trimite imparabil, din unghi, sub bară. După deschiderea scorului, echipa locală se retrage și, deși clujenii au dominat teritorial ultima jumătate de oră, nu au reușit să-și creeze decât o singură șansă, o lovitură de cap din șase metri, pe Ducan, care prinde în doi timpi.

Debut de bun augur pentru Bogdan Andone, meci solid și sigur făcut de noile achiziții (Miron, Filip, Kaproff, Fulop) și victorie uriașă pentru FC Botoșani, atât din prisma punctelor acumulate cât și pentru moral, mai ales că urmează o serie de jocuri care pot fi considerate mai accesibile, din care echipa lui Iftime poate acumula atat de necesarele puncte pentru a continua lupta pentru evitarea retrogradării.

FC Botoșani: Ducan – Benzar, Sadiku, Miron, Țigănașu – David, Dican, I. Filip – Florescu, Ilici, Kaprof
Rezerve: Ureche, Petro, Kupa, Creț, Dragu, Adams, Dragomir, Cărăușu, L.Fulop, Mitrov, Aldair
Antrenor: Bogdan Andone
CFR Cluj: Sava – Kresic, Ajteti, M. Ilie – Cr. Manea, Avonou, Tachtsidis, Muhar, Mamic – Otele, Birligea
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, Boben, Keita, R. Filip, Fica, Deac, El Kaddouri, Serebe, Ciubăncan
Antrenor: Andrea Mandorlini
Stadion: Municipal (Botoșani)
Arbitru: Iulian Călin (Argeş). A1: Romică Bîrdeş (Argeş), A2: Adrian Vornicu (Iaşi)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Mureş), Arbitru asistent VAR: Lucian Rusandu (Covasna)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 22-01-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro