Elisabeta Lipă, cea mai laureată sportivă din istoria olimpismului românesc, care este și deputat al județului Botoșani, pregătește o nouă ediție a crossului organizat la Dorohoi, după succesul înregistrat în luna iunie. Prima ediție, desfășurată pe 7 iunie sub numele Nadiei Comăneci, a strâns la start aproximativ 1.000 de copii, în ciuda unei zile anterioare marcate de ploi torențiale, iar noul eveniment va fi dedicat unei canotoare din Botoșani.
„Copilașii mi-au cerut să reeditez această competiție. Când i-am întrebat când, au zis: a doua zi. A doua zi nu se poate”, a povestit Elisabeta Lipă, explicând că noua ediție a fost programată pentru prima parte a lunii octombrie, coincizând cu Săptămâna Europeană a Sportului.
„În luna octombrie avem Săptămâna Europeană a Sportului. Le-am promis că în primul weekend din octombrie vom organiza un cross. De data aceasta sper să nu plouă”, a mai spus deputatul, amintind că, la ediția din iunie, mulți copii au lipsit de la start crezând, greșit, că ploaia va anula competiția. „Competiția se ține și pe ploaie, și pe vânt, și pe soare, pentru că de asta sportul se face și în aer liber”, a subliniat Lipă.
Noua ediție a crossului, programată pentru 3 octombrie la Dorohoi, urmează să poarte numele campioanei olimpice Simona Radiș, dacă aceasta își va da acordul. Elisabeta Lipă a explicat că sportiva traversează o perioadă de refacere după un sezon intens, motiv pentru care nu a putut fi contactată încă pentru confirmare.
„Am terminat și cu mondialul, am terminat și cu campionatele naționale. Mă duc acasă s-o văd pe mama, să-l văd pe tata, să-mi văd rudele, să mănânc mâncarea de acasă, gătită de mama, și după care mă duc în vacanță, închid telefonul, nu vreau să aud de sport, de canotaj, de nimic. Vreau să mă refac fizic și psihic după un an foarte greu”, a redat Elisabeta Lipă mesajul transmis de Simona Radiș.
Dincolo de gestul simbolic, alegerea numelui are și un scop declarat educativ. „Vreau ca școlile din județul Botoșani, copiii care participă, să știe cine este Simona. Din punctul meu de vedere, este un model pentru această generație de copii, iar copiii au nevoie de un model”, a explicat deputatul. Dacă programul sportivei o va permite, Simona Radiș ar putea fi prezentă chiar la eveniment, pentru a da startul competiției și a oferi autografe participanților.
Crossul de la Dorohoi face parte dintr-un program mai amplu de competiții sportive, organizat de Elisabeta Lipă și echipa sa în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, dedicat, potrivit deputatului, tuturor categoriilor de vârstă — de la elevi până la adulți.
„Vom avea categorii pentru toate vârstele la aceste competiții. Am avut și adulți la ediția trecută, a alergat și inspectorul școlar județean, și adjuncta. Crossul este dedicat tuturor categoriilor de vârstă, pentru că toți avem nevoie de mișcare”, a încheiat Elisabeta Lipă.
Dincolo de anunțul acestui eveniment, Elisabeta Lipă nu este doar un deputat de Botoșani implicat în promovarea sportului în rândul copiilor, ci una dintre cele mai mari sportive pe care România, și, fără exagerare, sportul mondial, le-a produs vreodată.
Cu șase participări olimpice de-a lungul carierei și trei reveniri majore în activitate, de fiecare dată la cel mai înalt nivel de performanță, Elisabeta Lipă rămâne un caz aproape unic în istoria sportului de performanță: puțini sunt sportivii, la nivel mondial, capabili să se retragă și să revină la competiția supremă nu o dată, ci de trei ori, și de fiecare dată cu rezultate de podium olimpic. Este o formă de longevitate sportivă și de reziliență mentală care depășește cu mult noțiunea obișnuită de carieră de performanță și este, în adevăratul sens al cuvântului, o legendă vie a sportului românesc.
Într-un județ care caută constant motive de mândrie și, mai nou, puncte de atracție turistică, o asemenea carieră ar merita mult mai mult decât recunoașterea informală de acum. Un muzeu dedicat Elisabetei Lipă, la Botoșani sau chiar în comuna natală, în Cândești, ar putea deveni nu doar un omagiu binemeritat adus unei cariere ieșite din comun, ci și un obiectiv turistic real, capabil să atragă vizitatori interesați de istoria sportului românesc, exact genul de proiect cultural-sportiv care ar completa firesc eforturile de promovare turistică deja făcute de județ prin alte evenimente culturale.
Faptul că, la acest moment al vieții sale, Elisabeta Lipă alege să investească timp și energie în organizarea unor competiții sportive pentru copii, în calitatea sa de deputat, este o continuare firească a unei vieți dedicate sportului, de data aceasta, nu pentru propriile performanțe, ci pentru a inspira următoarea generație de sportivi din județul Botoșani.
Ideea unui muzeu dedicat unui mare sportiv nu este deloc una exotică, doar că la Botoșani birocrații sunt greu de urnit să pornească un astfel de proiect. Peste tot în lume, orașele natale ale marilor campioni au înțeles că un asemenea omagiu nu e doar un gest simbolic, ci și o investiție care se întoarce, an de an, sub formă de turism, vizibilitate internațională și mândrie locală.
La Louisville, Kentucky – orașul natal al lui Muhammad Ali, Muhammad Ali Center este astăzi unul dintre cele mai vizitate obiective ale orașului: două etaje de expoziții dedicate vieții și carierei boxerului, filme de arhivă, memorabilia și programe educaționale pentru tineri. Autoritățile locale îl descriu explicit drept un motor economic pentru oraș, atrage vizitatori din toată lumea, generează venituri pentru hoteluri, restaurante și afaceri locale și creează locuri de muncă directe și indirecte, în timp ce pune orașul pe harta turistică internațională.
La Funchal, Madeira, orașul natal al lui Cristiano Ronaldo, situația este și mai spectaculoasă: Museu CR7 expune peste 200 de trofee ale fotbalistului, inclusiv cele cinci Baloane de Aur, iar în fața muzeului se află statuia sa în mărime naturală, devenită unul dintre cele mai fotografiate puncte turistice ale insulei. Aeroportul din Madeira a fost redenumit oficial „Aeroportul Internațional Cristiano Ronaldo”, iar traseul turistic „pe urmele lui CR7″, de la terenurile pe care a jucat în copilărie, până la cartierele în care a crescut, a devenit parte din oferta turistică standard a insulei.
Exemplul poate cel mai relevant pentru Botoșani vine, însă, chiar din România. La Onești, orașul în care Nadia Comăneci a crescut și s-a antrenat, autoritățile locale au inițiat, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la celebrul „10 perfect” de la Montreal, un proiect numit „Drumul Perfecțiunii”, un traseu turistic și muzeu în aer liber, cu coduri QR și realitate augmentată, care recreează traseul zilnic al Nadiei către sala de gimnastică. În paralel, statul român a alocat o investiție de peste 122 de milioane de lei pentru modernizarea completă a bazei sportive din Onești, proiect care va include și un muzeu dedicat marii campioane. Ani de zile, orașul a primit turiști străini, în special americani, care cereau să vadă un muzeu Nadia Comăneci ce, pur și simplu, nu exista, fiind nevoie de eforturi susținute ale clubului sportiv local pentru ca acest omagiu să devină, în sfârșit, realitate.
Aceste exemple arată un tipar clar: comunitățile care își asumă, la timp, recunoașterea instituțională a marilor lor campioni transformă o poveste de succes sportiv într-un activ turistic pe termen lung. Botoșaniul are, prin cariera Elisabetei Lipă, și nu numai, exact acest tip de poveste, iar întrebarea nu este dacă merită un asemenea omagiu, ci dacă județul va acționa din timp, sau va aștepta, ca alte comunități, să fie nevoit să recupereze din urmă o recunoaștere care ar fi trebuit acordată cu mult timp în urmă.




















