FCM Dorohoi a debutat cu dreptul în campania de pregătire pentru noul sezon competiţional

30 iul. 2013, Sport
FCM Dorohoi a debutat cu dreptul în campania de pregătire pentru noul sezon competiţional

Echipa FCM Dorohoi s-a descurcat bine în cantonamentul montan de la Câmpulung de unde vine cu forţe proaspete şi cu încredere pentru noul campionat după această campanie de pregătire.

Trupa pregătită de Vespazian Colban a câştigat dubla amicală susţinută în cantonamentul de la Câmpulung Moldovenesc cu nou promovata în seria I a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, FC Pojorâta. Ambele dispute cu sucevenii au fost adjudecate la limită de dorohoieni cu scorul de 1-0, victoria în primul meci fiind adusă de Orăşanu, iar în al doilea joc de Eduard Sandu.

Antrenorul dorohoienilor, Vepsazian Colban, s-a declarat mulţumit de felul în care elevii săi s-au prezentat în cele două teste.

„Sincer să fiu, nu m-a interesat neapărat jocul în aceste meciuri. Venind şi pe un fond de oboseală, pentru că nu am făcut rabat de la pregătirea fizică a echipei, jocul pot spune că m-a mulţumit. Am văzut determinare, angajament, exact ceea ce îşi doreşte orice antrenor de la elevii săi. Până acum totul decurge conform planului”, a declarat Vespazian Colban, pentru monitorulbt.ro.

 

DorohoiNews.ro



Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!