Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

piturca

„Felicit echipa Greciei, care a reuşit calificarea. A fost mai bună. Noi am pierdut calificarea la Atena, când am pierdut cu scorul 1-3. Am reuşit un meci bun acasă, dar nu am putut remonta cele două goluri. Şi aici am primit un gol stupid, la fel cum s-a întamplat şi la Atena. Am felicitat jucătorii, pentru tot ce au făcut în ultimii doi ani şi jumătate. Am ajuns la baraj, o experienţă nouă pentru mulţi jucători din echipa naţională”, a declarat Victor Piţurcă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după meci.

De asemenea, selecţionerul român a precizat că în momentul de faţă echipa naţională nu are mulţi jucători valoroşi.

„Cred că munca noastră a fost una bună. Nu avem foarte mulţi jucători valoroşi. Pentru primul joc îmi reproşez că am primit trei goluri şi că nu ne-am apărat suficient de bine. Dacă aveam şansă şi noroc, puteam să calificăm”, a declarat Victor Piţurcă.

Întrebat ce opinie are în legătura cu fanii care au scandat pe Arena Naţională demisia sa, Victor Piţurcă a menţionat că este prea supărat să se gândească la asta.

„Era un grup acolo care tot timpul a venit la stadion ca să strige demisia. În momentul acesta sunt prea supărat şi nefericit ca să mă gândesc la acest lucru”, a spus Victor Piţurcă.

Referitor la afirmaţiile atacantului Ajaccio, Adrian Mutu, potrivit cărora Victor Piţurcă ar trebui să demisioneze, iar echipa naţională ar trebui construită de la zero, selecţionerul României a declarat că Mutu nu l-a respectat. „Nu comentez ce spune un fost jucator al echipei nationale”.

În legătura cu neincluderea în lot, Victor Piţurcă a spus că „Mutu poate să se transfere la altă echipă, joacă, marchează şi poate fi convocat. În momentul ăsta e mai greu să fie convocat. Dacă se bagă să facă glume, să facă cu familia lui, nu cu mine. Astfel de glume pot să fac şi eu. Nu m-a respectat. Mutu să joace la echipa lui de club şi pe urmă să vorbeasca că el să fie selecţionat. I-am trecut cu vederea anumite scăpări”, a precizat Victor Piţurcă.

Tot selecţionerul României a mai afirmat că nu regretă absolut nimic în ceea ce priveşte convocările, menţionând că în meciul de marţi seară, echipei i-au lipsit Pintilii şi Bourceanu. Victor Piţurcă a mai spus că a încercat să-l convoace pe fundasul Ştefan Radu, însa acesta s-a retras.

„Ar avea loc, dar dacă s-a retras ce să-i fac? Am încercat să-l convocăm, să vorbesc cu el, dar dacă nu-i face plăcere să joace pentru naţională, ce să-i fac? Asta vorbeam şi cu colaboratorii mei după manşa tur. Dar ce să-i fac dacă lui îi place să fie relaxat la Roma şi să joace pentru Lazio",
a mai declarat Victor Piţurcă.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

piturca
DorohoiNews.ro, 20-11-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.11.2013 la 19:05

Domnule, ești Pițurcă ? Spune-ne când treci Pifotbal?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro