Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Dersca a organizat joi 10 aprilie, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun”, cea de-a doua ediție a competiţiei „Sportul te face mare!”.
Proiectul educativ, coordonat de d-na director Fusa Liliana şi d-ul profesor de educaţie fizică, Afusoaie Vasile, face parte din Calendarul Activităților Educative Extraşcolare Județene 2014, al ISJ Botoşani. Activitatea a fost organizată cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Botoşani (care a oferit mingi, tricouri, cupe și diplome premianţilor), organism reprezentat de d-na inspector Ţepeş Ana.
La startul competiţiei s-au aflat: Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa (prof. Corduneanu Ciprian), Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Dersca (prof. Afusoaie Vasile), Şcoala Gimnazială „Gh. Popovici” Lozna (prof. Guleac Liviu), Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomîrla (prof. Ionel Florin) şi Complexul de apartamente „Floare de colţ” Dorohoi (instructor Hriţcu Bogdan).
Probele de concurs ale competiţiei au fost:
Cros (pe grupe de vârstă: clasa pregătitoare, clasele I-II, clasele III-IV, clasele V-VI, clasele VII-VIII, băieţi şi fete);
tenis de masă gimnaziu (băieţi);
fotbal băieţi, clasele V-VIII
handbal fete, clasele V-VIII.
Dacă la competiţia de cros şi tenis de masă elevii şcolilor participante şi-au împărţit premiile, în competiţiile de joc sportiv s-au stabilit următoarele clasamente:
Fotbal clasele V-VIII:
1.Complexul de apartamente „Floare de colt" Dorohoi (echipă care şi-a apărat titlul cucerit la ediţia precedentă)
2. Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” Pomîrla
3.Şcoala Gimnazială „N. Iorga” Dersca.
Handbal fete gimnaziu:
1.Şcoala Gimnazială „N. Iorga” Dersca
2.Şcoala Gimnazială „M. Sadoveanu” Dumbrăviţa
3. Şcoala Gimnazială „Gh. Popovici” Lozna
Pe lângă numărul mare de elevi participanţi din partea şcolii gazdă şi din şcolile partenere invitate la această acţiune, activitatea s-a bucurat şi de prezenţa în calitate de spectatori a unui însemnat număr de părinţi. La finalul acţiunii toţi cei prezenti s-au arătat încântaţi, elevii având posibilitatea de a-şi etala abilităţile sportive în faţa colegilor şi a publicului prezent, au socializat şi legat prietenii între ei.
Sportul te face mare! Concurs Judeţean la Şcoala Gimnazială „N. Iorga” Dersca - FOTO
Sursa: DorohoiNews.ro
















