Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Antrenament Karate la Dorohoi_31

În acest sfârșit de săptămână, CS Black Tiger a organizat un seminar cu două sesiuni de antrenament, avându-l ca invitat pe Aurel Pătru - centură neagră 7 Dani, președintele Federației Mondiale Shotokan SKDUN, vicepreședintele Federației de Arte Marțiale, antrenorul echipei naționale de Karate.

 
Prima sesiune de antrenament a avut loc vineri, 3 aprilie 2015, în Sala Polivalentă din Dorohoi, iar cea de-a doua a avut loc sâmbătă, 4 aprilie 2015, la Botoșani.
 
Tema acestui seminar a atins doua dimensiuni și anume Kumite (luptă) tradițional și Kumite competițional, în vederea atingerii unui nivel mai înalt la competițiile ulterioare. La sesiunea de antrenament de la Dorohoi au participat Karateka din Dorohoi, Botoșani și Iași, numărul acestora depășind 60 de persoane.
 
„Mă bucur de prezența numeroasă a copiilor în acest sport deoarece karate este o artă marțială care atrage foarte mulți copii. Copiii au fost disciplinați, pentru că în sală au fost în jur de 60 de copii și a fost o liniște deplină, a fost o adevărată disciplină. Aici, la Dorohoi am avut o sesiune de antrenament dificilă pentru că în sală au fost copii, tineri și adulți de la centuri albe până la centuri negre și este dificil ca într-o oră și jumătate să faci ceva interesant pentru a capta atenția tuturor.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Aurel Pătru - centură neagră 7 Dani, președintele Federației Mondiale Shotokan SKDUN, vicepreședintele Federației de Arte Marțiale, antrenorul echipei naționale de Karate. (Andrei B.)
 
Autor: DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Antrenament Karate la Dorohoi_31Antrenament Karate la Dorohoi_01Antrenament Karate la Dorohoi_02Antrenament Karate la Dorohoi_03Antrenament Karate la Dorohoi_04Antrenament Karate la Dorohoi_05Antrenament Karate la Dorohoi_06Antrenament Karate la Dorohoi_07Antrenament Karate la Dorohoi_08Antrenament Karate la Dorohoi_09Antrenament Karate la Dorohoi_10Antrenament Karate la Dorohoi_11Antrenament Karate la Dorohoi_12Antrenament Karate la Dorohoi_13Antrenament Karate la Dorohoi_14Antrenament Karate la Dorohoi_15Antrenament Karate la Dorohoi_16Antrenament Karate la Dorohoi_17Antrenament Karate la Dorohoi_18Antrenament Karate la Dorohoi_19Antrenament Karate la Dorohoi_20Antrenament Karate la Dorohoi_21Antrenament Karate la Dorohoi_22Antrenament Karate la Dorohoi_23Antrenament Karate la Dorohoi_24Antrenament Karate la Dorohoi_25Antrenament Karate la Dorohoi_26Antrenament Karate la Dorohoi_27Antrenament Karate la Dorohoi_28Antrenament Karate la Dorohoi_29Antrenament Karate la Dorohoi_30Antrenament Karate la Dorohoi_32Antrenament Karate la Dorohoi_33Antrenament Karate la Dorohoi_34Antrenament Karate la Dorohoi_35Antrenament Karate la Dorohoi_36Antrenament Karate la Dorohoi_37Antrenament Karate la Dorohoi_38Antrenament Karate la Dorohoi_39Antrenament Karate la Dorohoi_40Antrenament Karate la Dorohoi_41Antrenament Karate la Dorohoi_42Antrenament Karate la Dorohoi_43Antrenament Karate la Dorohoi_44Antrenament Karate la Dorohoi_45Antrenament Karate la Dorohoi_46Antrenament Karate la Dorohoi_47Antrenament Karate la Dorohoi_48Antrenament Karate la Dorohoi_49Antrenament Karate la Dorohoi_50Antrenament Karate la Dorohoi_51Antrenament Karate la Dorohoi_52Antrenament Karate la Dorohoi_53Antrenament Karate la Dorohoi_54Antrenament Karate la Dorohoi_55Antrenament Karate la Dorohoi_56Antrenament Karate la Dorohoi_57Antrenament Karate la Dorohoi_58Antrenament Karate la Dorohoi_59Antrenament Karate la Dorohoi_60
DorohoiNews.ro, 05-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.04.2015 la 23:58

foarte frumos!Succes mai departe....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro