Top stiri Dorohoi News
Anunturi
Vezi toate
O încercare uriașă, de care te lovești mult prea devreme… Un om bun, care ne-a oferit mereu sprijin și pe care îl priveam cu admirație, ca pe un model demn de urmat, a plecat astăzi dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele noastre, dar, mai ales, în inima ta și a familiei tale, dragul nostru Sebastian. Noi, colegii și prietenii tăi, îți vom fi alături, așa cum și tu ai fost mereu acolo pentru noi. Știm că nicio vorbă nu poate șterge durerea de acum, dar ne vom gândi și ne vom ruga mereu pentru tatăl tău. Când pașii tăi vor obosi, noi vom fi acolo să te susținem. Suntem aici pentru tine – nu doar azi, ci în fiecare zi ce va urma, cu toată liniștea, răbdarea și prietenia noastră. Drum lin către cer, domnule Mișu! Cu profund respect și întreaga noastră compasiune, Colegii și doamna dirigintă a clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de familia Mirăuță la decesul domnului Mihai Mirăuță și transmite Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să îl ierte!

Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Ion Mihai Mirăuță. Nu îl vom uita niciodată. În 2018, la prima ediție a serbării pentru premierea copiilor, a fost prima persoană care ne-a fost alături și ne-a sprijinit financiar. Într-un moment în care făceam primii pași, el a crezut în noi, iar acest lucru va rămâne mereu în memoria noastră. Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Președintele Clubului - Caletcă Florin
Stiri de ultima ora
Consiliul Național al Elevilor organizează în această perioadă a doua ediție a proiectului național „Ministru pentru o zi”. Antrenând 9 ministere ca parteneri, proiectul are ca scop o mai bună conștientizare a atribuțiunilor și responsabilităților pe care un lider implicat la nivel național le are,...
După ce mai mulți cetățeni au reproșat faptul că luminile puse pentru semnalizarea sensului giratoriu din fața supermarketului Penny deranjează atât șeferii cât și pietonii, au fost luate măsuri. Administrația locală prin Direcție Edilitare din cadrul Primăriei Dorohoi a trimis o echipă la fața...
Dintr-o familie cu 8 copii, plecati dintr-un sat din Suceava sa studieze matematica la Iasi, Dragos si Adrian au ajuns, dupa doua decenii, sa patrunda in topul celor mai mari companii cu actionariat romanesc, avand o cifra de afaceri care depaseste 500 de milioane de euro. Fara afaceri cu statul,...
Un român a scos la vânzare, pe un site de specialitate, o bucată de aproape un kilometru din drumul național E85, din zona orașului Focșani. Lungimea exactă a porţiunii de drum scoasă la vânzare are 836 de metri. „Pentru cei care contează e bine de știut că pe acest drum au trecut: 6 presedinti; 2...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 22 august 2015: Angela Francu - Șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență - Primaria Dorohoi, Anişoara Rotariu - profesor la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, ec. Ioan Diaconu - director general Banca Coop „Jijia” Dorohoi, Gheorghe Vâzdoagă - Consilier județean...
Lunile septembrie şi octombrie vin cu vreme bună şi ploi puţine, în timp ce în noiembrie vremea va fi normală pentru această perioadă a anului. Temperaturi ridicate se vor înregistra în Dobrogea, Muntenia şi Banat, în timp ce în celelalte regiuni va fi rece. Ploi vor fi din belşug în septembrie, în...
Medicul a declarat că o ţigară ocazională nu îi va face rău, dar fumatul zilnic va duce la pierderea vocii. „Domnul Bittman își trăiește viața cu un anumit risc și eu i-am atras atenția asupra acestui lucru”, spune prof. dr. Constantin Popa, neurologul care i-a redat vocea solistului, în urmă cu...
Mersul la culcare cu părul ud, înfăşurat într-un prosop, nu este atât de inofensiv pe cât consideră majoritatea celor care practică acest obicei. Favorizează apariţia durerilor de cap În timpul stagiului de somn REM, temperatura corpului creşte. Astfel creşte şi temperatura pielii capului, iar...
Ingrediente: 1.8 kg gogonele (roşii crude), tăiate în 4 900 gr zahăr 1 lămâie (dată pe răzătoare şi stoarsă de zeamă) 1 păstaie de vanilie o bucăţică de ghimbir un beţişor de scorţişoară Mod de preparare: Amestecă boabele de vanilie cu 50 gr de zahăr, că să obţii o pudra fină. Pune toate...
Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru. Redăm integral acest text: „Bună ziua! Încep și eu cu o mică povestioară... Ești șofer și te deplasezi pe Drumul Național 29B pe ruta...
Casa unei familii din comuna Roma a fost distrusă parţial într-un incendiu, izbucnit în această dimineaţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 11.00. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje...
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a scos la licitaţie lucrări de nu mai puţin de 20 milioane lei pentru drumurile naţionale din judeţul Botoşani în următoarea perioadă. Cea mai importantă lucrare va fi pe drumul naţional care face legătura între municipiul reşedinţă de judeţ Botoşani şi...
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit 8.000 pachete cu ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. Pentru reţinerea contrabandiştilor, care nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă 5 focuri de avertisment în plan...
Un grav accident de circulație a avut loc în dimineața zilei de vineri, 21 august 2015, în jurul orei 6:55, pe DN1C, la intrare în municipiul Dej, dinspre Cluj-Napoca. Din primele informații, un conducător auto care circula cu un Fiat, înmatriculat în județul Hunedoara, dinspre Cluj-Napoca înspre...
Trei absolvenţi ai învăţământului liceal din judeţul Botoşani, care au obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, conform Ordinului Ministrului nr. 4652/ 2015, vor fi premiaţi cu câte 3000 de lei fiecare. De asemenea, 8 elevi ai învăţământului gimnazial din...
A fost aprobat Calendarul desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 9-a, prin Ordinul Ministrului nr. 4712/ 11.08.2015. Conform Calendarului menţionat, în perioada 21 septembrie-5 octombrie 2015,...
Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru. Redăm integral acest text: „Bună ziua! Încep și eu cu o mică povestioară... Ești șofer și te deplasezi pe Drumul Național 29B pe ruta...
„Directiva europeană se referă la eficientizarea energetică, adică nu se mai pot fabrica centrale termice de apartament cu un randament mai mic de 75%. Când va trebui să o schimbe nu va mai găsi din aia ieftină, care a fost în jur de 2000 de lei, va găsi la 3500 de lei", a spus vicepreşedintele...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 21 august 2015: Maricica Agavriloae - contabil șef Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Gheorghe Dănilă - asistent medical, pensionar, Mariana Adăscăliței - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Mihai Popa - preot Protopopiatul Dorohoi, Diana...
Românii care doresc să beneficieze de programe de refacere și întreținere a sănătății în extrasezon, la prețuri începând cu 330 lei de persoană pentru un sejur, pot opta pentru oferta Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) care a lansat o nouă campanie a programelor...
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că lunea viitoare, de la ora 15,00, va avea loc o sesiune parlamentară extraordinară în care se va dezbate și vota cererea de reexaminare a noului Cod fiscal transmisă de șeful statului, Klaus Iohannis. „Subiectul ședinței Biroului...
Anul trecut, în octombrie, postul din Pache Protopopescu anunţa cu surle şi trâmbiţe că gimnasta noastră Nadia Comăneci (53 de ani) se va alătura vedetelor PRO TV. Din păcate, veştile legate de show-ul tv în care fosta gimnastă de nota 10 făcea parte din juriu nu sunt prea roz, iar telespectatorii...
Din ianuarie asteptau utilizatorii de iPhone sa se intample acest lucru. WhatsApp a lansat interfata web inca din luna ianuarie insa a omis un lucru - nu a functionat pana acum cu aplicatia de pe iOS. Acest lucru, in sfarsit, a fost rezolvat. In cazul in care va intrebati de ce interfata web pentru...
Meningita este o boala foarte gravă, declanșată de o bacterie sau de un virus, care apare cu o frecvență mai mare în lunile de vară și la începutul toamnei. Provocată de aceeaşi bacterie care stă şi la baza septicemiei, meningita reprezintă inflamarea ţesuturilor creierului (meningele) şi uneori şi...
Ingrediente: 1 kg pipet de pui ½ cană făină 2 ouă o pungă fulgi de porumb neîndulciţi 3 linguri unt 1 linguriţă cimbru uscat 2 linguriţă booia de ardei dulce sare piper negru Mod de preparare: Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade C. Tapetează o tavă cu hârtie de copt. Taie pieptul de pui în bucăţi e...
Polițiștii sunt pe urmele unui șofer care, joi după-amiază, a accidentat o femeie, în Cătămărăști, iar la scurt timp a fugit. Femeia, în vârstă de 43 de ani, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni și când mai avea puțin până la trotuar a fost lovită de un autoturism. În loc să o...
Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi, Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova organizează în perioada 28-30 august 2015 în centrul Municipiului Dorohoi cea de-a III-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești. Deschiderea oficială a...
Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor din judeţ s-au întâlnit astăzi cu prefectul judeţului în cadrul unei noi şedinţe a Comisiei de Dialog Social, prezentând problemele pe care le-au pregătit pentru a fi ridicate într-o viitoare întâlnire cu parlamentarii de Botoşani. Preconizată pentru...
Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani informează populaţia judeţului că sunt două sectoare de drum județean unde se efectuează lucrări la poduri. Acestea sunt sectoarele de drum judeţean DJ 208 C, peste râul Miletin, comuna Curteşti, km 5+300, respectiv pe DJ 297, peste râul Burla,...
S.C. NOVA APASERV S.A. Botoşani aduce la cunoștința utilizatorilor serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare-epurare noile prețuri și tarife unice la apă și canalizare-epurare aplicate începând cu data 01 august 2015. Aceste tarife au fost aprobate de către Asociația de...
Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani informează populaţia judeţului că sunt impuse restricţii de tonaj pe următoarele tronsoane de drum judeţean: - DJ 208C cuprins între km 0+000 – 21+870 (Vorona-Vorona Mare-limită județul Suceava) - DJ 208H între km 16 – 19+100 (Pădureni-Coșula-Buda)...
Potrivit Strategiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2012 – 2016, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani, în parteneriat cu Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, organizeză în perioada august- septembrie 2015, activităţi de informare şi...
Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni,cu sediul în localitatea Șendriceni, str. Principală, judeţul Botoșani organizeazã concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale temporar vacante, pe perioadă determinată a următoarelor posturi: -paznic: 1 post. -muncitor calificat: 1 post, conform...
Un bărbat în vârstă de 41 de ani care tulbura ordinea și liniștea publică pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani și adresa injurii unei femei a fost sancționat, în după-amiaza zilei de miercuri, 19 august 2015, de jandarmi cu amendă în valoare de 200 de lei. Bărbatul a declarat că...
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că joi, 20 august 2015, întrerupe furnizarea apei în municiupiul Dorohoi, din cauza unei avarii la conducta de distribuție din Azbo Ø150mm, localizată pe strada Viilor din Dorohoi, intersecție cu strada Teilor. Afectați de oprirea apei sunt utilizatorii din...
Cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă, 22 august, şi duminică, 23 august, pentru 2 zile pline de evenimente şi multe motive de distracţie. Culoare şi imaginaţia vor fi în centrul atenţiei pentru că Uvertura Mall oferă sesiuni gratuite de Facepainting între orele 12:00 şi 16:00 atât sâmbătă cât şi...
După ce miercuri, 19 august 2015, Guvernul României a decis, printr-o Hotărâre, repartizarea pe județe a sumei de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale, au venit și primele reacții. „Este un lucru foarte bun și pot să spun că era nevoie de bani în...
Municipiul Dorohoi a devenit cunoscut atât în ţară cât şi în străinătate datorită obiectelor din sticlă care se produceau aici. De la Stipo şi Porţelanul au plecat timp de aproape 30 de ani milioane de produse, unele adevărate opere de artă. - Dorohoienii nostalgici după vremurile de altă dată îşi...
Guvernul a aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Muncii, alocarea sumei de 915.300 lei ca ajutoare de urgență pentru sprijinirea unui număr de 327 de familii și persoane singure, informează Biroul de presă al Executivului. „De acest ajutor vor beneficia 223 de familii și persoane singure...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 20 august 2015: Elena Daniela Azoicăi - profesor la Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi, Cristian Pintilie - Dorohoi, Aura Valentina Murariu - profesor Liceul Regina Maria Dorohoi, Constantin Chițoiu - Dorohoi, Diana-Cătălina Lăbușteanu - TSD Șendriceni, Daniel...


















